Cerul iubirii

Iubirea curge în cuvinte
Rostogolite printre rânduri,
Rastalmacindu-mi taine sfinte
Pitite-n vremuri printre gânduri.

De dincolo de geamul zilei
Coboară șoapte nerostite
Să-i lege verii amintire
Cu ochi de dor și de ispite.

Cu verde crud își scriu poeme
Castanii rătăciți pe câmp
Iar teii-și prind în teoreme
Romanțe pline de avant.

Un roșu tandru se aprinde
Plin de emoții-n trandafiri,
Parfum și vis stau a-l cuprinde
Cu farmece în plăsmuiri.

Și apele își poartă gândul
Cu litera de drag și-alean
Îmbrățișând ușor pământul
În mersul lor către ocean.

Albastrul îmi cuprinde zarea
Și îmi pictează vise dulci
Cu-o vară-n care-mi prind mirarea
Sub umbra crengilor de nuci.

E-atâta liniște și pace
Și tihnă-mi dăruie un vânt,
Din soare-un infinit reface
Cerul iubirii prin cuvânt.

Simona Prilogan

Simona Prilogan Blog | Facebook | De același autor

În călătoria către infinit, am îmbrăcat numerele în idei și le-am învăluit printre secunde peculiare în valsul tematic al existenței: trei pași pentru un vis, trei pași pentru o forță. Forța de a continua. Atâta vreme cât este viață, este speranță!

Recomandări

Adaugă comentariu