A plouat aseară undeva în lume,
Poate-acolo unde pomii s-au rugat
Zeului ce știe ploaia să-și asume
Când căldura este de nesuportat.
Aș fi vrut o ploaie și la mine-n urbe,
Căci copacii-n stradă îmi foșnesc a plâns
Și-a tristețe-n seve, gata să conturbe
Viața care toată-n miez de trunchi s-a strâns.
Când prin frunze trece câte-o adiere,
Pare că se-aude-al verdelui suspin
Care-și risipește clipa de plăcere
Într-un foșnet aspru, de final în chin.
Mă închid în gânduri și devin copacul
Care-și cere dreptul de-a trăi-ntr-un loc
Unde nori de soartă își deșartă sacul
Pe-un asfalt ce arde, la un colț de bloc.
Îmi aduc aminte ruga pentru zeii
Ce-ar putea s-aducă norii în convoi,
Dar, din rugi deșarte, mă opresc ateii
Și, prin gânduri, iată, par să vină ploi.
