Pot secătui sufletele asemeni râurilor? Și cât de aride pot ajunge?
Și dacă – așa cum există un număr limitat de bătăi de inimă – există un număr limitat de iubiri pe care un suflet le poate purta?
Ce ne-am face atunci? Am purcede mai precauți prin viață? Ne-am purta imboldurile și emoțiile în lesă ca pe niște animale de companie bine dresate?
“Am irosit o iubire pe tine…” ar fi, probabil, reproșul suprem. Iar “ai grijă cum și unde îți porți iubirile”, cel mai bun sfat.
Și dacă este așa și noi nu ne dăm seama, iar “a iubi nebunește” se referă, deopotrivă, la intensitatea iubirii și la eventuala pierdere a ei?
Dar ce te faci dacă iubirea nu poate fi dresată? Dacă se încăpățânează să apară doar cum vrea ea, când vrea ea, unde vrea ea? Dacă e, pur și simplu, de neîmblânzit?
Îți poți irosi toate iubirile înainte de vreme? Poți ajunge in situația în care, zărind limanul la care ai tot visat, să nu mai ai dorința de a-l atinge?
Pot secătui sufletele asemeni râurilor? Și cât de aride pot ajunge?
***
Undeva există o oază care își așteaptă călătorul căruia îi este destinată.
– Fata Morgana, își spune acesta, zărind-o.
Și apoi își vede mai departe de deșertul său.
Principala trasatura a inteligentei e adaptabilitatea. Ori un calator intelgent, foarte bine adaptat deșertului, cu siguranță a invatat tehnici de supraviețuire si anihilare a setei.
Asadar, exista limite. Ale conștiinței.