Se numește Lunch Beat și este un fenomen în plină expansiune.
Totul a început în iunie 2010, când, dorind să scape de rutina zilnică (știți voi: muncă, pauză, iar muncă etc), un grup de 14 suedezi s-au întâlnit într-un garaj subteran, în timpul pauzei de prânz, pentru a dansa. Astăzi, Lunch Beat este organizat în 14 orașe din întreaga lume, iar fiecare dintre petrecerile sale lunare atrage sute de persoane.
Regulile Lunch Beat sunt simple (și inspirate din regulile Fight Club)
Regula 1: dacă este primul tău prânz la Lunch Beat, trebuie sa dansezi.
Regula 2: Dacă este al doilea, al treilea sau al patrulea tău prânz la Lunch Beat, trebuie sa dansezi.
Regula 3: Dacă ești prea obosit pentru a dansa la Lunch Beat, te rugăm să-ți iei prânzul în altă parte.
Regula 4: La Lunch Beat nu vei vorbi despre ceea ce muncești.
Regula 5: La Lunch Beat toți cei prezenți sunt partenerii tăi de dans.
Regula 6: Orice întâlnire La Lunch Beat nu va dura mai mult de 60 de minute şi va fi organizată în timpul “pauzei de prânz”.
Regula 7: Lunch Beat își servește întotdeauna musafirii cu una bucată DJ și una bucată prânz la pachet.
Regula 8: Apa este întotdeauna servită gratuit în timpul Lunch Beat.
Regula 9: Lunch Beat este, de preferat, un mediu în care nu se consumă droguri.
Regula 10: Lunch Beat poate fi organizat oriunde, de către oricine, atâa timp cât evenimentele sunt anunţate ca evenimente publice, sunt non-profit şi se supun regulilor cuprinse în acest manifest.
Așadar ce ziceți: aducem Lunch Beat și în România?
[…] oare ar prinde așa ceva în România? […]