Nu ştiu dacă plec, unde sunt uneori
sau dacă mă-ntorc –
e un veritabil blestem!
Să n-ai linişte, drum drept,
să n-ai somn…
Toţi de pe margine sunt îmbrăcaţi în negru
cei din morminte-şi vor trupurile-napoi –
ce dezastru bacovian!
Nu poţi reînvia în nicio dimineaţă
te dor ploile, fricile…
nimic nu ramâne din noi!
Numai golul ce se-adânceşte în tine
şi te ţine viu…
până-ntr-o zi când
cineva aprinde-n beznă stelele –
şi eşti salvat!
Exact când lumea se pregătea să moară
sau să plângă, nu mai ştiu…
