Ne curg încet, iubite, mirările pe tâmple,
Pe buze prind să ardă tăcerile mocnit,
Pe portativul serii doar vântu-și cheamă-n umbre
Albastrul din adâncuri, desculț, în asfințit.
Ne dor pe geana nopții iar vorbele sub coaste,
În piept ne arde febra uitărilor, sub stern
Emoții-și tac în lacrimi peluzele albastre
Și-n zodiacul vremii nerosturi se aștern.
Cu ochi străini, departe, speranța își ia zborul
În cercul azuriu vrăjit de valul mării,
Din gândurile noastre o lună-și țese dorul
Lăsându-ne sub țărm pe-o bancă a tăcerii.
