Banca tăcerii

Ne curg încet, iubite, mirările pe tâmple,
Pe buze prind să ardă tăcerile mocnit,
Pe portativul serii doar vântu-și cheamă-n umbre
Albastrul din adâncuri, desculț, în asfințit.

Ne dor pe geana nopții iar vorbele sub coaste,
În piept ne arde febra uitărilor, sub stern
Emoții-și tac în lacrimi peluzele albastre
Și-n zodiacul vremii nerosturi se aștern.

Cu ochi străini, departe, speranța își ia zborul
În cercul azuriu vrăjit de valul mării,
Din gândurile noastre o lună-și țese dorul
Lăsându-ne sub țărm pe-o bancă a tăcerii.

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Simona Prilogan

Simona Prilogan Blog | Facebook | De același autor

În călătoria către infinit, am îmbrăcat numerele în idei și le-am învăluit printre secunde peculiare în valsul tematic al existenței: trei pași pentru un vis, trei pași pentru o forță. Forța de a continua. Atâta vreme cât este viață, este speranță!

Recomandări

Adaugă comentariu