Fără-de-sine

Cerul nocturn apasă peste capul meu greu de insomnie.
Picăturile de ploaie îmi umezesc ochii uscați.
Vuietul îndepărtat, mecanic îmi sfredelește creierul obosit.
Un câine urlă a disperare,
aș scoate-o și eu din mine printr-un strigăt,
dar nodul din gât îmi sugrumă vocea.
Pleoapele obosite de nesomn se închid,
iar privirii i se deschide o beznă mai densă decât cea a nopții neînstelate.
Adierea de vânt e unica mângâiere în seara în care sunt singură pe lume.
M-aș cufunda într-un somn al uitării de sine
dar și ăsta mă refuză,
deci rămân fără-de-sine.

Anișoara Melnic

Anișoara Melnic De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu