Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Cerul nocturn apasă peste capul meu greu de insomnie.
Picăturile de ploaie îmi umezesc ochii uscați.
Vuietul îndepărtat, mecanic îmi sfredelește creierul obosit.
Un câine urlă a disperare,
aș scoate-o și eu din mine printr-un strigăt,
dar nodul din gât îmi sugrumă vocea.
Pleoapele obosite de nesomn se închid,
iar privirii i se deschide o beznă mai densă decât cea a nopții neînstelate.
Adierea de vânt e unica mângâiere în seara în care sunt singură pe lume.
M-aș cufunda într-un somn al uitării de sine
dar și ăsta mă refuză,
deci rămân fără-de-sine.
