Simptom maladiv

Ne-am pierdut buna dispoziţie, splendoarea simplităţii, patosul existenţial, plăcerea de a fi.

După o privire mai atentă asupra vieţii noastre cotidiene remarcăm mai ales tensiunea mintală şi sufletească în care aleg să trăiască unii români contemporani. Optimismul pare inutil, iar pesimismul devine o “calitate” din ce în ce mai des întâlnită. Furia şi voluptatea de a urî, ironiile usturătoare şi batjocura detestabilă au acaparat avanscena românească. De ce aleg unii compatrioţi să-şi consume energia vitală în direcţia urii viscerale, obositoare şi contraproductive? Ce câştig vom avea de pe urma furiei constante şi de o voluptate morbidă? Către care cer să mai năzuiască minţile tinere ale noilor generaţii încarcerate într-o Românie decerebrată, nevrotică şi demobilizatoare? Un eventual răspuns ar fi întristător.

Politica flască, somnolentă şi suprarealistă, unde isteriile, derapajele și tapajul incontinent şi haotic desfăşurat în sălile parlamentului capătă, prin definiţie, scenografia de ansamblu a unui circ cu scene brutale, bufonerii crude, zgârieturi, ciufuleli şi urlete, drame “de cartier” şi trivialisme grosolane.

Mediul televizual este la fel de halucinant. Există o amplă categorie de “analişti”, băieţi drăguţi şi fete drăguţe, “copiliţe” efeminate cu ochii umezi, emotive şi duios-candide, care sporovăiesc interminabil o întreagă serie de “bârfuţe” şi “glumiţe” ce pendulează între ridicol şi absurd. Ample inadvertenţe gramaticale, vârtejul toxic al degradării, baia de vulgaritate, vorbitul şleampăt şi dereglat ar trebui să ne îngrijoreze. Boala inesenţialului, lipsa moralităţii şi a culturii declanşează o maladie comună, un microb agresiv care a dat naştere speciei numită “şmecher”; derbedei “isteţi”, “băieţi deştepţi”, lichele semidocte, parveniţi, care mint, se prefac şi stârnesc în jurul lor stupori, tristeţi şi oprobilul public, în faţa căruia zâmbesc dispreţuitori, ocupându-se în tihnă de îndestularea averilor personale.

Malversaţiunile sociale, sudalma brută şi abisală, fisurile comportamentale întâlnite chiar şi în rândul unor intelectuali de frunte, (încă) reprezentanţii actuali ai culturii româneşti, ce au început să cadă pradă întereselor “lumeşti”, atârnând unul de beregata altuia din motive josnice, ce smintesc opinia publică renunţând la ultimele urme de demnitate sau respect de sine. Plăcerea de a beşteli mitocăneşte tot ce mişcă, mânia abruptă, combativitatea de stadion, răbufnirile isterice, mizantropia obsesivă şi coeficientul de ură în creştere, îmi stârnesc, periodic, frisoane.

Buna cuviinţă, bunul gust, sentimentele cordiale, rafinamentul intelectual, meditaţia calmă şi profundă, ca un exerciţiu binefăcător al gândirii pot face viaţa mai suportabilă, acordându-i o notă de sublim şi de sens. Există o igienă a minţii, a spiritului, un metabolism mental fără excese de zel, anxietăţi, cabotinisme ipocrite, harţag, parapon, răcnete sau răbufniri isterice.

Ne-am pierdut buna dispoziţie, splendoarea simplităţii, patosul existenţial, plăcerea de a fi. Am devenit sclavi ai imediatului, urgenţei, prinşi în cuşca materialităţii sărace şi sumbre. Suntem captivi în nefericire, indispoziţie şi insatisfacţie; insensibili şi neatenţi cu cei din jur, cu peisajul cotidian, cu drama de lăngă noi, ratând, clipă de clipă, semnificaţia, sensul, miracolul întâlnirii, emoţia transfiguratoare.

Trăim fiecare în universul blazat al egoismului, o existenţă oarbă, camuflată, o plăsmuire ce nu are nimic de a face cu lumea adevărată.

(pictură de Joel Rea)