Ajută-mi Doamne să îl uit,
ia-mi toate amintirile
cu noi îmbrățişați,
Tu fă ce ştii,
(nu mai avem un cuib),
poate le înțelegi rostirile
şi vă vorbiți ca-ntre bărbați.
Şi n-aveam alte odăițe,
ne viețuiau de-a valma
demoni şi zeițe,
ce în vâltoarea lor
ne-au smuls din palmă
liniile iubirilor,
cu noi, în noi îngrămădite.
Acum e soare, să ştii,
un soare ce mă iubeşte
chiar dacă părul mi-e burzulit.
De-o vreme, un sfânt
îmi săruta lacrimile în locul tău
şi nu-mi cerea nimic,
chiar nimic nu-mi cerea.
Mă săruta şi ne plimbam de mână
cu amintirea ta.
