Şi când tărâmul meu va dori să-i calci pe frumuseţi, voi trimite păsările să te cheme.
Vântul am să ţi-l trimit drept călăuză. Înaintea paşilor tăi va aşterne covor moale de frunze să-ţi fie sub tălpile tale obosite, căci drumul va fi lung. Nu zăbovi!
Iar de-ţi va fi frig am să-i spun soarelui să te încălzească şi cald şi sete de-ţi va fi îţi voi trimite ploaia să te răcorească. Când foamea te va tulbura, tu nu te-ngrijora, pomilor le voi şopti să se aplece şi poama lor să-ţi dea.
Iar când aştrii strălucesc în noapte, culcuş în scorbură de copac ţi-am făcut şi aşternut din muşchi moale verde pe care tâmpla să-ţi aşezi şi lunii îi voi trimite rugă spre a ta veghere.
Frică de nimic să nu-ţi fie, căci toate cu tine vor fi şi praf de curaj spre tine voi sufla.
Când zorii te cheamă din nou la drum, fii vesel şi dornic să ajungi. Priveşte cerul şi norii diafani peste întinderea pământului, ascultă glasul naturii, ea îţi va spune când vei ajunge.
Şi când ajungi la poarta cetăţii, de ai gând curat şi inimă bună cheamă numele meu şoptit şi eu te voi auzi. Îţi voi ieşi în întâmpinare cu flori albe prinse-n păr şi mă voi pleca în faţa călătorului din tine.
Şi mâna mea spre tine voi întinde, să te poarte prin cetatea unde toate cântă, prin cetatea frumuseţii şi blândeţii, prin cetatea înflorită.
În cinstea ta vom sorbi din cupe de cristal licoarea înţelepciunii şi-a zărilor albastre.
Bine ai venit!
