Poezie

Te-aș suna de dincolo de moarte să mai stăm de vorba, tată drag, să-mi vorbești în timp ce răsfoim o carte să zăbovim acas’ la noi pe prag. Mi-e dor să-mi spui să fiu cuminte 

Ai dispărut, cam cum dispare marea din ochii unui cer introvertit sălbăticite vorbe pierd cărarea spre lume şi un zâmbet învechit se-aşază iar ca laitmotiv pe chipul unui poem, ce ştie că mă mint... Devremele 

Și glasul şi mâinile şi buzele şi sufletul şi ochii şi părul întreaga mea făptură cu gândurile toate şi toate ale tale sunt vino şi ia-le.

Între prezent și trecut - o perdea de ceață Pe care gândul ușor o dezbracă Îți pune în față imagini ce dau viață Unor sentimente ce trupul ți-l îmbracă. Între prezent și trecut - un 

Şi uite cum alt an semnează fila şi c-un condei de ger scrie „sfârşit” în cartea vremii, încetând febrila, veşnica-i trudă... Pleacă, răvăşit de abdicarea-i, parcă prea forţată. Cu toţii tragem linii, adunăm, bifăm ce 

Pentru toţi aceia care nu au spus nimic despre singurătatea lor şi au urat ca şi cum le-ar fi fost casa plină cu cei dragi şi masa îmbelşugată, pentru toţi aceia care sunt departe de 

E iar decembrie, Nici nu mai ştiu a câta oară Când zările aşteaptă-n drogherie Zăpezile prelungi de iarn-amară. E iar decembrie, După atâtea luni de floare, Când norii se aruncă-n vrie Cu albastra lor şi 

Azi nu mai e nimic ca înainte când te ştiam şi mă ştiai... Râzând ne înălţam pe zmeie de cuvinte și ne scriam poemul, rând cu rând. Probam vâltori de cântec şi lumina ni se 

Decembrie feeric, o iarnă că-n povești, Gravori din lumi astrale au desenat în glastră Un mozaic din gheață, bijuterii cerești, Răvaș de bucurie pentru iubirea noastră. Nechează cai sprințari și-n marea de ninsori Torc caiere 

Crăciunul mă doare și nu-i ca odată Mă ninge pe suflet cu stele și nori Cărări viscolite, nămeți prin ogradă, Și-un strop colind străbătându-mi prin pori. Aud clopoței , vin copiii cu „Steaua”, Tătuca și 

Numai iarna știe să îmbrățișeze în cristale albe, până când tot cerul coboară pe pământ, urmele tale zdrobesc omătul, inspir și nu miroase a iarnă.. Ți-ai uitat parfumul peste tot, vino să-l iei înapoi, vino 

Cute ale tristeții când răsare soarele peste lume iar roșul se face roșu din cântecul singuratic al privighetorii şi albastrul albastru se face iar lumina umple valea cu florile paradisului pe lujerele lor verzi şi 

Când am fost și eu copil – ah ce vreme minunată cu povești, multe nespuse, dar simțite-așa divin îmi părea Crăciunul tainic, sacru, vesel și senin și-așteptam să vină seara cu beteala asortată! un copil 

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă când se aşază-n portativ diezi de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă glasul iubirii... Zborul mi-l retezi de-mi iei nemărginirea ta albastră şi-mi laşi doar o 

Două vorbe, trei silabe ce nu vor să te asculte Ce te caută în noapte, ce-mi alină doruri multe Ce te urcă şi coboară pân’ la mine, pân’ la tine Pân’ la capăt de poveste,