Poezie

În zăpada dalbă, lacrimă de spin pășesc făr’ de urmă... viață fără chin! Îmi ascund în tine, gândul rupt de mine, te privesc prin ochii singuraticului vânt, Noaptea mă-ngheață, visu-ți de sclipiri! viața ta a 

În dimineaţa aceasta voi străbate lumea toatã De la un răsărit la altul cu paşii-mi goi, prin viaţã, Voi rupe tunete şi fulgere în două Şi le voi vinde-n târg să nu mai plouă. Din 

răul năpădise cu tentacule mari trompele-i ascuțite căutau să bea sângele jertfei de seară...se urcase pe chivotul legământului măcina aripile de argint ale heruvimilor vroia să fure toiagul lui Aaron să otrăvească mana cerească (furase 

Uite-aşa te sărutam cu tot ce îmi venea în cale de la inimă în sus pân’ am ajuns la creştet şi de acolo am coborât până în sufletul ce-şi înălţa în aură un soare chiar 

Te-aș suna de dincolo de moarte să mai stăm de vorba, tată drag, să-mi vorbești în timp ce răsfoim o carte să zăbovim acas’ la noi pe prag. Mi-e dor să-mi spui să fiu cuminte 

Ai dispărut, cam cum dispare marea din ochii unui cer introvertit sălbăticite vorbe pierd cărarea spre lume şi un zâmbet învechit se-aşază iar ca laitmotiv pe chipul unui poem, ce ştie că mă mint... Devremele 

Și glasul şi mâinile şi buzele şi sufletul şi ochii şi părul întreaga mea făptură cu gândurile toate şi toate ale tale sunt vino şi ia-le.

Între prezent și trecut - o perdea de ceață Pe care gândul ușor o dezbracă Îți pune în față imagini ce dau viață Unor sentimente ce trupul ți-l îmbracă. Între prezent și trecut - un 

Şi uite cum alt an semnează fila şi c-un condei de ger scrie „sfârşit” în cartea vremii, încetând febrila, veşnica-i trudă... Pleacă, răvăşit de abdicarea-i, parcă prea forţată. Cu toţii tragem linii, adunăm, bifăm ce 

Pentru toţi aceia care nu au spus nimic despre singurătatea lor şi au urat ca şi cum le-ar fi fost casa plină cu cei dragi şi masa îmbelşugată, pentru toţi aceia care sunt departe de 

E iar decembrie, Nici nu mai ştiu a câta oară Când zările aşteaptă-n drogherie Zăpezile prelungi de iarn-amară. E iar decembrie, După atâtea luni de floare, Când norii se aruncă-n vrie Cu albastra lor şi 

Azi nu mai e nimic ca înainte când te ştiam şi mă ştiai... Râzând ne înălţam pe zmeie de cuvinte și ne scriam poemul, rând cu rând. Probam vâltori de cântec şi lumina ni se 

Decembrie feeric, o iarnă că-n povești, Gravori din lumi astrale au desenat în glastră Un mozaic din gheață, bijuterii cerești, Răvaș de bucurie pentru iubirea noastră. Nechează cai sprințari și-n marea de ninsori Torc caiere 

Crăciunul mă doare și nu-i ca odată Mă ninge pe suflet cu stele și nori Cărări viscolite, nămeți prin ogradă, Și-un strop colind străbătându-mi prin pori. Aud clopoței , vin copiii cu „Steaua”, Tătuca și 

Numai iarna știe să îmbrățișeze în cristale albe, până când tot cerul coboară pe pământ, urmele tale zdrobesc omătul, inspir și nu miroase a iarnă.. Ți-ai uitat parfumul peste tot, vino să-l iei înapoi, vino