Ninge cu fulgi mari, dulce desfătare, Dumnezeu coboară, îngerii colindă, Oameni de zăpadă cresc în depărtare, Țurțuri spiralați licăresc la grindă. Mă cuprinde dorul de copilărie, Raiul îmi părea orice glastră ninsă, Stele-am strâns în
"Voiam să-ţi spun că ninge" şi cerul tot se- apleacă Să îmi sărute-obrazul şi pleoapa cea de gheaţã Să îmi zidească-altare de albã nea în faţă În straiele de mire cu mine să petreacă. "Şi
adevărata libertate vine cântând ca o pasăre fără nume care taie cerul cu linii aurii deschizând porțile veșniciei fulgii rămân ca un semn pe podeaua temniței un foșnet ca un ultim gând pământesc apoi liniștea
Ţi-am îmbrăţişat adânc oftatul, Cu trupul meu, rănit de stele, Când Marea-mi răvăşise patul Cu ale tale, rebele, blonde vele. Ţi-am ancorat, cu mare grijă chila, De gheară din adâncurile mele, Iar braţele ţi le-am
Ești mugur înflorit în roz petale Sub legământ, a doua mea aripă, Eu, prelungire-a dorurilor tale, Zbor întregit în fiecare clipă. Curgi ca un râu, în trupul meu, cascadă, Stârnești bobocii întețind parfum, În palma
Ţurţuri din povara bobului de grâu zemuiesc rătăcind piciorul afundat în cenuşă. Acolo ţi se cuibăresc doar cerurile aruncate peste uşă muşcând din lacăte şi zar, întinse lanţuri peste aripa răpusă de zeul-păpuşar. *** E
Astăzi vreau doar să visez Să scot oameni din povești Cu gândul să-i îmbrățișez Amintiri să torn în cești. Poteci uitate să traversez Cu penița minții să le creionez Fără a le tranforma în noroi
Dă-mi, Don Quijote, din a ta măsură un trup fragil și armură aspră din suflul tău ajută-mă să zbor și din umane năzuințe - învață-mă atunci când mor - sa'nalț un zmeu! peste cel mai
ce oră este, ce zi, ce lună, ce an a dispărut dintr-o dată timpul s-au ciocnit secundele pe linia de tramvai a gândului iar turnurile de control înțepenite nu mai au coordonate pentru inima mea
A mai trecut o altă dimineaţă Prin gara tânguirii noastre, Când pe peroane, flori de ceaţă, Îşi trimiteau bezele-albastre. A mai trecut un răsărit, Prin aerul ce-l respirăm comun Când zările haine, s-au oprit, Din
Să nu-i răspunzi! Poate că e mai bine să laşi tăceri să cânte-n locul tău. Aşa am să-nţeleg că nu pe mine mă ai în gând şi că de acest hău legată e pe veci
În zăpada dalbă, lacrimă de spin pășesc făr’ de urmă... viață fără chin! Îmi ascund în tine, gândul rupt de mine, te privesc prin ochii singuraticului vânt, Noaptea mă-ngheață, visu-ți de sclipiri! viața ta a
În dimineaţa aceasta voi străbate lumea toatã De la un răsărit la altul cu paşii-mi goi, prin viaţã, Voi rupe tunete şi fulgere în două Şi le voi vinde-n târg să nu mai plouă. Din
răul năpădise cu tentacule mari trompele-i ascuțite căutau să bea sângele jertfei de seară...se urcase pe chivotul legământului măcina aripile de argint ale heruvimilor vroia să fure toiagul lui Aaron să otrăvească mana cerească (furase
Uite-aşa te sărutam cu tot ce îmi venea în cale de la inimă în sus pân’ am ajuns la creştet şi de acolo am coborât până în sufletul ce-şi înălţa în aură un soare chiar
