Cute ale tristeții când răsare soarele peste lume iar roșul se face roșu din cântecul singuratic al privighetorii şi albastrul albastru se face iar lumina umple valea cu florile paradisului pe lujerele lor verzi şi
Când am fost și eu copil – ah ce vreme minunată cu povești, multe nespuse, dar simțite-așa divin îmi părea Crăciunul tainic, sacru, vesel și senin și-așteptam să vină seara cu beteala asortată! un copil
Eu nu ştiu fără tine cum se cântă când se aşază-n portativ diezi de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă glasul iubirii... Zborul mi-l retezi de-mi iei nemărginirea ta albastră şi-mi laşi doar o
Două vorbe, trei silabe ce nu vor să te asculte Ce te caută în noapte, ce-mi alină doruri multe Ce te urcă şi coboară pân’ la mine, pân’ la tine Pân’ la capăt de poveste,
Pustii sunt zările şi n-au iertare, Când ultimii cocori intarzaiaţi dispar, Din caldă ochilor, atât de gri visare, Căzută într-un trist şi singular impar. Puştiul pe-alei se joacă printre frunze, Când geamurile albastre tremură de
Priveşte, mamă, cum ninge azi duios și zdravăn Și-n ochiul cel de sticl-al zării Adie-un simţământ fără de seamăn Ce poartă duhul blând; cel al iertării. Iar noi ne afundăm în slova rugăciunii, Am stinge-ndată
Nu voi şti niciodată, dacă glonţul pregătit pentru mine a străpuns pe altcineva sau dacă aşteaptă cuminte o altă comandă. Am încă în dulap geaca albă cu urma ţevii înfipte, am încă memoria nealterată în
Ți-e bine, suflete? Spune-mi, ți-e bine? Găsești destulă liniște în tine sau tot pe-aiurea umbli, ne-ncetat ca să o afli? Te-ai mai împăcat cu gândurile care nu-ți dădeau pace atunci când norii le-asmuțeau? Ți-e bine?
Ai venit ca un cântec șoptit Ca o simfonie gonită de vânt Ce abia adia Lunecând pe pântecul copt, rotunjit, Pe coapsele arse de dor, fremătând. M-ai învelt în petale de flori Și miroseam dulce-a
Nu am plecat și nu voi pleca nicicând. Mă simți? ...Sunt tot acolo unde mă ții ascuns. Ți-am lăsat cheia să cunoști al meu gând, Dar din păcate cunosc doar al tău plâns. Căci văd
Da, îți voi desena interiorul! Așa cum l-am descoperit. Simplu, fără să îi pierd fiorul Chiar dacă cu grabă l-ai acoperit. Și să povestesc fiecare cărare Pe care cu drag eu am pășit Cum mă
şi aşez fără să vreau gânduri transparente în fereastra cuvintelor oricine mă poate vedea în suflet aşa cum sunt despletită în nerăbdare să te ating să ştiu că eşti mai presus de orice mirare vânt
Iubirea ta în pixeli se răsfrânge, Şi-s mai mereu când mari,când mici, Când prin lentile sufletu-ţi se strânge, Şi diafragmă te transformă-n brici. Iubirea ta are cromatică abstractă La graniţa dintre priviri şi şoapte, Iar
Atât mă dori în pragul serii Că nu pot da cuvânt tăcerii... Atât mă dori în miez de noapte Că nu pot să aud prin şoapte... Atât mă dori în zori de zi Că nu
Buzele mi s-au topit când cu ale tale s-au unit privirea mi-a curs pe obraji seva dulce de pe piele s-a scurs pe mâinile mele vorbele-ți blânde m-au prins și-n brațele tale mi-am lăsat trupul
