Da, îți voi desena interiorul!
Așa cum l-am descoperit.
Simplu, fără să îi pierd fiorul
Chiar dacă cu grabă l-ai acoperit.
Și să povestesc fiecare cărare
Pe care cu drag eu am pășit
Cum mă grăbeam să culeg o floare
Ce de departe am zărit.
Floarea ce mă chema îți era inima.
Strălucea, în jurul ei totul lumina.
Îmi era teamă că dacă o voi atinge
Voi aduna nori grei deasupra și va ninge
Lăsând-o fără viață în propriul regat.
Dar m-am apropiat de ea – s-a desfăcut
Petală cu petală…
Mi-a spus să o culeg, să nu-mi fie teamă
Că au fost mulți culegători de flori
Dorindu-i semințele ca pe niște comori.
Să le sădească și în sufletul lor să crească
Ca apoi frumusețea lor, lumea să oprească
Și pe la a lor casă.
Dar au uitat că nimic ce nu trăiește frumos
Nu va străluci indiferent de sămânță
Căci interiorul imprimă trupului lumină
Privește numai către o lună plină!
