Ce ați zice de o lege prin care viitorilor părinți să li se interzică accesul la internet?
1. Băiețelul numit Google. Singura lui “vină” a fost aceea că tatăl său se ocupa de marketing online și de optimizare în motoarele de căutare. Prin urmare, tatăl a propus numele, iar mama a acceptat. Și astfel, din 2005, Suedia are un nou cetățean: Oliver Google Kai.
2. Fetița numită Facebook. S-a născut pe 25 ianuarie 2011, ziua în care a început revoluția egipteană. O revoluție în care, se spune, facebook a jucat un rol important. Prin urmare, în semn de recunoștință, familia egipteană Jamal Ibrahim și-au numit fetița Facebook Jamal Ibrahim.
3. Fetița numită Like. În luna mai 2011, israelienii Lior și Vardit Adler și-au dorit un nume unic pentru copilul lor. Așa că s-au gândit. Și s-au gândit. Și s-au tot gândit. Și, în cele din urmă, au botezat-o Like, asemeni butonului de facebook.
4. Americanca numită Hashtag. Hashtag Jameson, mai exact, s-a născut pe 25 noiembrie 2012. Iar aceea care nu folosesc twitter, pot citi ce înseamnă un hashtag aici.
Din fericire, din anul 2011, în România se stipulează prin lege că “este interzisă înregistrarea de către ofiţerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole şi a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri ori interesele copilului, după caz”. De ce din fericire? Citiți și ce nume trăsnite au românii… 🙂
(surse: Mashable, Techcrunch, Google blog)
Da` de PRIVATIZAREA, REVOLUTIA sau PARDAILLAN n-a facut nimeni atata caz! Fiecare ”timp” cu trendul lui! Ha!