Poezie

Preafrigul acesta ţi se strânge într-o aripă bolnavă de înger, orbeşte orbul încă o dată şi luminează lumina de două ori în cerc. În degetele mele, o mie de ace vor coase şi vor urzi 

Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce îmi eşti şi de-aceea prin gânduri mă pierd căutând ne-ncetat acel pod spre poveşti şi visând chipul drag să-l dezmierd. Nu mai ştiu ce îţi sunt 

În noaptea cu ninsori de pace-nconjurată Fulgi de curând născuți, târcoale dau la geamuri, Luceferi, câte doi, strălucitori se-arată Și păsări rătăcite sărută albe ramuri. Povești în scrin uitate, din alte ierni mărunte, Au hibernat 

Aș vrea ca viața să mă strângă-n brațe, Să-mi pâraie-n strânsoarea-i fiecare os, Singurătatea s-o ducem în instanțe, Să fie judecată pe față și pe dos. Ocean să mă scufunde, ascunsă printre valuri, Să-mi urle 

Adesea ochii ţi-i zăresc pe ramuri, De singure şi triste braţe de copaci, Sub care tu îţi oblojeşti, prin fumuri, Toamna ce-i aprig fugărită de gonaci. Adesea… eu te regăsesc prin iarba Ce buzele-mi acaparează 

Peceți de zăpadă suntem În lumea asta- Pe cerul pe care ni-l desenăm Ca să putem Cădea în el Ori de câte ori ne trezim Singuri. Ești vocea pe care N-o aud Dar care-și găsește 

Lasă fapta să vorbească despre cât îți iubești țara, despre cum vrei să-și trăiască vara, iarna,primăvara și-orice anotimp ce-i trece pragul casei primitoare... Nu doar în urări te-ntrece, zbate-te să-i fie soare, zbate-te să-i fie 

Ca-ntr-o pădure-n care ne-am fi iubit romantic, Pe stradă dorm copacii cu crengile în sus, Şi "Te iubesc" nu are alt înţeles semantic Decît acel pe care azi-noapte ţi l-am spus. Cînd te gîndeşti că 

Cu mâinile-amândouă îmi strângi în braţe trupul Cu gura ta avidă-mi săruţi în treacăt gâtul Cu mâna ta cea stângă mi-atingi în taină chipul. Cu ochii tăi fierbinţi aprinzi în mine focul. Şi mă săruţi 

Dacă-aș fi un pom în vale tu ai fi mereu un ram, cerul dac’ as fi în geam ți-aș deschide-n zori o cale, dacă-as fi o rândunea Tu ai fi a mea aripă și-aș simți 

Nu știu dacă aiurea, Sau dacă am visat, Să te-ntâlnesc aievea Târziu, dar poate meritat. Și totuși, te provoc, să năruim Prejudecăți de veacuri vânturate, La “orbi si surzi” să dovedim Că încă se mai 

Unde pleci, de ce te duci, Pe care drum vrei să apuci? Nu vezi că toate-s pline de noroi, O șansă ai, să le străbați în doi. Vor năpusti asupra ta nebunii În zeci de 

Ploile nebune bețe pun în roate Razelor de soare, bate vânt năuc, Stele măturate, se târăsc pe coate, În ecou de bocet printre crengi de nuc. Ceața creionează searbede crochiuri, Orele chircite par că se 

Uite, eu am să te sun, asa cum - neștiuți de nimeni – își sună soldații NATO iubitele de-acasă! Eu nu sunt pe niciun front! A – ba da! – sunt pe frontul stradal din 

Eu... Soarele! Mi-am trimis razele mele Printre crengile stinghere Stai şi mă priveşti mirată... Ca şi altă dată. Încă n-am apus, vezi bine! Eu, aş sta mereu cu tine, Calea eu ţi-aş lumina, Şi paşii