Aseară am dansat cu tine; am dansat cu soarele într-o noapte fără lună
Erai un substitut al dorului, te țineam pe-un suflet robit de patimile întunericului…
Te-am chemat prelung, am țipat șoptind, dorindu-mi să te-ating, să-ți simt respirația arzându-mi trăirea care imi oferea viață,
Și-atunci am devenit neant…
Pentru că lumina mi-o ofera întunericul, iar luna mi-e obedientă când soarele-mi poartă trupul străpuns de răcoarea amintirii.
În locul tău sosit-a-ți mireasma, căci tu
Erai cu sufletul la kilometri mii depărtare de inimă.
Ți-am mărturisit adeseori și-ți repet îngânându-mi șoaptele
Că inima nu-i suflet
Eu te iert cu suflet, dar te iubesc cu inima
Iar acum doar sufletul tanjește mirosul tomnatic al iernii care mi-a bronzat trupul cu petalele iubirii,
Căci inima-i apusă undeva în istoria pașilor pe care i-ai străbătut în epiderma mâinilor umplute de sărutările fierbinți ale mării…
Și dacă te vei întoarce, și prin gând-ți va trece
Să pășești temător pe calea revenirii
Să nu uiti să-ți aduci dorul
Și, mai presus de tumultul cu care mă vei strânge-n brațe și-mi vei provoca simțirea,
Adu-mi inima.
