Azi nu mai e nimic ca înainte
când te ştiam şi mă ştiai… Râzând
ne înălţam pe zmeie de cuvinte
și ne scriam poemul, rând cu rând.
Probam vâltori de cântec şi lumina
ni se lipea de gene… Doar priveam
spre marea ce îşi răsucea tulpina
înspre un soare blând şi-mpachetam
în filele de vară pârg de vise.
Ne repetam în zbor ,în vânt, în ploi
pe orice drum găsind mereu deschise
porţi de splendoare albă înspre noi
sar nu mai e nimic ca înainte…
Nu te mai ştiu… Nu mă mai ştii… N-avem
decât trecut şi… zmeiele-cuvinte
dintr-un poem rănit, făcute ghem…
