Refuză să plece iubirea ce ți-o port
Vrea să rămână ca bărcile în port.
Ancora și-a înfipt-o puternic în adânc
E încăpățânată ca un prunc!
Refuză să-și îndrepte către altele privirea
Cu cine are în gând să-și trăiască nemurirea
Mai bine să o scalde valurile mării,
Decât să cunoască tropotul mișcării.
Să vină furtuni sau chiar ninsori
Nu o vor clinti din loc nici cei mai grei nori
Nici chiar când funia-i va fi roasă
De timpul care o va vrea în a lui plasă.
Căci cerul ei va fi privit de amândoi
Vom sti când ochii săi anunță ploi
Vom simți când soarele ne va încălzi
Sub razele sale sufletele se vor trezi.
