Prietenie de pluș

Copil fiind ai avut nevoie de o jucărie pufoasă, flaușată sau mițoasă care să doarmă cu tine, să îți fie alături când te durea burtica, când ți-era frică de întuneric, să te asculte când erai supărat, fericit sau, pur și simplu, când aveai nevoie să vorbești cu cineva.

Ai crescut și ai primit mai multe jucării. Ai purtat-o peste tot și ai promis să-i fii loial celei care ți-a fost alături în momentele grele. Până într-o zi, când ceilalți ți-au zis că jucăria ta e veche și cam urâțică. Ți s-au propus altele noi și frumoase. Nu știau nimic despre tine, dar te făceau să pari grozav și prețuit. Ai înlocuit-o.
Cu năsucul lipsă, cu un ochi atârnând, descusută pe alocuri, murdară și veche, jucăria ce îți poartă amintirile, lacrimile, bucuriile și durerile stă aruncată într-un colț… Ți-e rușine de ea și implicit de tine cel plin de vulnerabilități, frici și slăbiciuni.
Și-ai tot crescut.

Acum te însoțești de oameni asemeni ție. Te confesezi, râzi, plângi… te încurajează, te mustră, te îmbrățișează și observi după un timp că… s-au cam murdărit. S-au învechit. Îți amintesc prea mult de loialitatea promisă și vândută. Pari imperfect.

Din nou, în jurul tău sunt alții noi și impecabili. Nu îți știu slăbiciunile, nu îți cunosc lacrimile, durerile și eșecurile. Crezi că nu îți vor iubi informa așa că vei arunca din nou trecutul, cu tot cu cei murdari de lacrimile și neputințele tale…

prietenie-plus

Elisa Butnaru

Elisa Butnaru De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu