Trăim cu obsesia acaparantă a reușitei, fugim spre succes, bifăm toate etapele creșterii ierarhice, semnăm cu docilitate condica corporatistă, suntem autorii cumsecade ale celor mai grozave activity report-uri, dar în planul vieții private ratăm întâlnirea cu simplitatea și cu noi înșine. Ne temem de eșec, pentru că trăim într-o societate care glorifică succesul în defavoarea bucuriei de a trăi, abia apoi înțelegem că nu există decât o singură formă de eșec: eșecul de a nu învăța nimic din greșelile pe care le faci!
Viața noastră, anostă și repetitivă, alertă sau palpitantă, sublimă și evanescentă, seamănă cu efortul păpădiei care tânjește să devină orhidee. Târziu doar, când ni se sting toate vanitățile, percepem luminos și exaltant magia lucrurilor simple, uluitor de simple.
Tomuri de literatură motivațională ne promit succesul și fericirea, dar să știți că cel mai iscusit pedagog al fericirii noastre este este căderea urmată de efortul recuperator al instalării în echilibru. Nicicând nu înveți mai mult, fortificându-te, ca atunci când, căzut fiind, înveți să te ridici. Forma elementară a înțelegerii sinelui este dată de abilitatea de a estompa, cu delicatețe sufletească, linia de demarcație dintre fericire și bucuriile mărunte ale fiecărei zile. Dacă îți reprezinți fericirea sub forma unui proiect grandios care odată împlinit anulează toate asprimile vieții, se prea poate s-o aștepți utopic până la ultima spovedanie și ea sa nu mai apară.
Un exercițiu interesant pentru a înțelege omul senin, împăcat cu sine, cu scăderile vieții, este acela de a ne arunca o privire atentă asupra vocabularului său. Știți ce e paradoxal? că în vocabularul omului fericit nu vom găsi formele superlative ale unor adjective: frumos, inteligent, norocos, avut, cât mai degrabă verbe menite, prin câmpul lor semantic, să domolească asprimile vieții: a aștepta, a înțelege, a uita, dar mai presus de toate a ierta.
A pierde fără încrâncenare , a învăța să te desparți fără resentiment este o lecție pe care trebuie să o învățăm cât mai repede. Ea nu ne va scuti de pierderi, dar în mod sigur ne va ajuta sa nu ne sabotăm propria seninătate.
Mai mult ca oricând militez pentru simplitate, dar o simplitate colorata, entuziastă, trăită cu nimb aristocratic și eleganță princiara. Putem trăi cu amuzament și ștaif, făcând din austeritate o virtute, scăpătând cu stil, renunțând la tot ceea ce ne proiectează în festinul permanent și năucitor al luxului ostentativ. Acest gen de simplitate nu promite raiul, dar ne conectează nesofisticat cu splendoarea și noima fiecărui lucru. Vă recomand cu drag cărțile contelui Alexander von Schönburg, aristocrat autentic, contemporan cu tehnologia Iphone, Ipad, Icloud etc.
Cred că trebuie sa deprindem arta de a trăi mai simplu, arta de a nu fi posedați de lucrurile pe care le posedăm, lăsând loc luminii să atingă interiorul cald al ființei noastre și prietenilor, lăsându-le mai ușor calea înspre noi înșine.
