Sans noblesse…
Un cuvânt relativ tânăr, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, snob provine din argoul studenţilor de la Cambridge, desemnându-i iniţial pe locuitorii oraşului care nu aparţineau universităţii (1831 New Oxford Dictionary – The nobs have lost their dirty seats).
Apariţia burgheziei pe scena istoriei pare să aibă legătură cu acest termen, snobul fiind asimilat, uneori, şi cu proaspăt-îmbogăţiţii care imitau aristocraţia. Fenomenul (“snobism”) este analizat aproape în toate romanele englezești aparţinând curentului realist. Thackeray a surprins, cu măiestrie, în Bâlciul deșertăciunilor, istoria “omului fără nobleţe” care se luptă din răsputeri să obţină echivalențe de maniere, limbaj şi atitudini aristocratice. Snobul este opus mitocanului, populistului, conservatorului sau tradiţionalistului.
Astăzi, poate fi rânduit în mai multe categorii: snobul rece, snobul soft/sfios, snobul hard, snobul social, snobul comun sau snobul june şi… snoaba. Snobul este, din capul locului, elitist, elegant, fermecător, dar insuportabil à la longue. El nu există pentru el însuşi, ci pentru ceilalţi pentru că un snob “cu vocaţie” nu e niciodată preocupat de sentimentul ratării, nu cade pradă melancoliei sau altor frământări de adâncime.
Spre deosebire de un dandy, care face artă din propria-i viaţă, snobul nu se joacă pe sine. Folosește clișee verbale şi are păreri stereotipe, întotdeauna stropite de un uşor spirit demagogic. Snobismul vine din interior spre exterior, altfel spus, este despre modul în care vezi alte persoane. Una este să îţi petreci sâmbăta la Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi altceva este să-i privești de sus pe oamenii dintr-un Multiplex.
O formă extremă, de snobism, poate fi tulburarea de personalitate narcisistă, când subiectul este marcat de grandoare, de nevoia de admiraţie – este preocupat de putere şi de prestigiu. Narcisiştii au relaţiile cu ceilalţi afectate, fiind în imposibilitatea de a intra în contact real cu lumea celorlaţi. Supraestimarea propriei persoane este însă foarte fragilă. Într-o simplă conversaţie, se poate observa că persoanele narcisiste nu au răbdare şi nici interes faţă de problemele persoanelor cu care se află în discuție.
Un snob prezintă, de multe ori, dispreţ pentru cei care activează în cercurile sociale considerate inferioare. Uneori, snobismul poate duce la “efectul Seinfeld”, când subiectul nu poate să creeze punţi de legătură decât cu persoane care au gusturi aproape identice în materie de artă, filme, cărţi, mâncare, vin şi pierde din vedere că, într-o relaţie, afinităţile sunt suficiente, nu gusturile comune. În mod normal, e suficient să împărtăşeşti doar o anume sensibilitate pentru a avea o relaţie adevărată.
Ca o ironie, un termen general folosit pentru a descrie păturile de jos a devenit un termen peiorativ pentru cei care îşi asumă o atitudine voit elitistă. În esenţă, un snob presupune că statutul său social, financiar sau de educaţie îl îndreptăţeşte să îl desconsidere pe al altora. Suficiența îl face pe snob să se poarte “cu nasul pe sus” sau ca un expert condescendent, care abia îi suportă pe cei din jurul lui. Cu toate acestea, un snob este persoana care se joacă cu imaginea sa fără a avea profunzimea necesară înțelegerii juste a realității.
