Chapeau, România!

Frumoasele gânduri transmise pe Facebook de către intelectual român.

“Nu, aceste alegeri nu au fost un fapt divers! Şi nu se încheie deja!

Am simţit-o stând la coadă la vot în faţa Ambasadei României din Berlin, Dorotheenstraße. Acolo am întâlnit oameni din toate regiunile ţării şi de toate profesiile: bucătari, intelectuali, muncitori constructori, artişti, îngrijitori de bătrâni, IT-işti etc. Ne-a unit dorinţa de schimbare, pentru că după 25 de ani de la Revoluţie, suntem sătui de sistemul corupt din ţară, de instituţii care nu funcţionează, de aroganţă şi mârlănie, de furt şi pile, de incorectitudine şi neputinţă. De partide, indiferent de denumire – căci toate se trag din PCR şi, precum cloşca cu pui, au adunat sub poala lor tot felul de parveniţi ghidaţi de interesul personal şi de obsesia banului. Sătui de toate acelea care ne-au determinat să plecăm din ţară.

Pentru toţi cu care am vorbit, plecarea a însemnat o durere, o despărţire. Aşa ceva îţi rămâne ca o rană în suflet ce nu se poate vindeca, eventual doar închide. Pe unii, aceste regrete îi apasă până azi, în timp ce alţii au trecut cu stoicism peste şi s-au realizat în ţara de adopţie. Au demostrat străinilor că nu toţi românii “corespund” prejudecăţilor lor. Au muncit mult şi au clădit, au îndurat discriminarea şi statutul de cetăţeni de mâna a doua. Au trăit modest şi au strâns economii. Neîncetat însă, au fost cu gândul la cei de acasă, i-au ajutat cum au putut, pentru că la finalul zilei, fiecare avea pe cineva “lăsat acasă”.

Noi, diaspora, am vrut să votăm pentru că este un drept fundamental. Dobândit prin nenumărate vieţi omeneşti răpuse de comunism. Nu ne-am lăsat umiliţi, dezbinaţi sau manipulaţi. Ne-am informat şi documentat. Nu am vrut să fim “rupţi” de ţară, ci am vrut să demonstrăm că ne pasă. Am votat în primul rând pentru voi, cei de acasă, chiar dacă vouă poate nu vă este clar acest lucru.

Ne întrebau nemţii care treceau, de ce stăm la coadă. Pentru vot. Reacţia: între uimire şi neînţelegere. Nu poţi să îi explici raţional unui neamţ, de ce cineva stă ore în şir în frig pentru ca să pună o ştampilă. Unii criticau autorităţile germane, de ce nu puseseră la dispoziţie spaţii pentru votare… Îi „linişteam” frumos, spunându-le concluzia zilei: votul nostru nu s-a vrut, s-a obstrucţionat, şi aceasta direct de către guvern. Un guvern care îşi bate joc de cetăţeni, actionează ilegal şi nedemocratic. Un guvern anti-cetăţean. Un guvern care nu mai are altceva de făcut decât să demisioneze! Şi să lase loc unor tehnocraţi, căci România are destui oameni de calitate în ţară şi în diaspora.

Puţini au crezut în acest rezultat. Să fim clari: nu e victoria lui Herr Iohannis şi nici meritul ACL, nu! Este victoria votului exprimat, victoria speranţei, victoria tuturor cetăţenilor români – indiferent de religie, orientare sau apartenenţă etnică. Este o victorie care ne-a trezit ca ţară. Care ne obligă să punem umărul şi să muncim, să ne asumăm responsabilităţi şi nu în cele din urmă să ne schimbăm ca stat, neam şi popor. Aparent am avut nevoie de 10 ani de d-ul Băsescu & Co. ca să ne dăm seama pe cine NU vrem la vârful statului şi doar de 3 ani ca să ştim sigur pe cine NU vrem la vârful guvernului. Probabil d-ul Iohannis va avea cea mai scurtă perioadă de graţie de după 1989. Acum, răbdarea se drămuieşte bine.

Când trăieşti în străinătate, ajungi să iubeşti limba română. Ea ne spune că cine seamănă vânt, culege furtună. Cât adevăr… PSD şi d-ul Ponta, prin încercarea de a semăna ceartă între cetăţenii acestei ţări, au reuşit «performanţa» să întruchipeze mai tot răul ultimilor 25 de ani, canalizând spre ei protestul, nemulţumirea, refuzul, respingerea, toate sentimentele negative. Au transformat PSD într-o imagine uscată a unor vremuri de mult apuse, de care România modernă, europeană în aceste momente se descotoroseşte. E dovada că PSD nu a fost şi nu este un partid al social-democraţiei, ci doar un hibrid balcanic dintre neo-comunism, oligarhie şi trafic de influenţă. Cu o sensibilitate spre cei defavorizaţi şi asistaţi, spre pomeni şi cadouri electorale. Da, dar cu mica diferenţă că toată această “grijă” pentru cei neajutoraţi pe viitor acestea nu face bine, ci doar crează dependenţă. Nici ceilalţi nu sunt mai buni – până la urmă politica post-1989 e ca un sac cu purici. Sau un cuib de viespi. Sau amândouă la un loc.

Politicienii deopotrivă perdanţi şi câştigători ai acestor alegeri trebuie să îşi înveţe lecţia: reformarea propriilor partide, ascultarea vocii alegatorilor, schimbarea sistemului de vot, şi multe altele… Mă tem însă, că acestea nu se vor realiza atât de repede. Iar diaspora trebuie să preia responsabilitate politică în ţară – rămâne de văzut sub ce formă.

Acum, trebuie să trecem la Arbeit, adică la muncă. Aceste alegeri sunt prevestirea unei schimbări profunde. De generaţie şi de abordare, de idealuri şi de opinii. O reinterpretare a libertăţii şi a responsabilităţii. O schimbare care vine din afara partidelor şi a aşa-zisei (ne-autenticei) societăţi civile. Pentru aceasta, avem nevoie de « omul potrivit, la locul potrivit », adică la vârful statului. De un garant al statului de drept şi al constituţiei, de un mediator adevărat între polică şi societate, de un străjer al luptei anti-corupţie, de un om cu maniere şi bun simţ, un om cinstit şi deschis dialogului, un om tolerant şi pro-activ, unul care să ne facă mândri de el şi de România. Aşadar, Herr Johannis, enttäuschen Sie uns nicht, adică, nu ne dezamagiţi.

Poanta (nu ponta!) zilei: ‘pe-un picior de plai, pe-o gură de rai’, o ţară la răscrucea vremurilor şi geografiilor, dă o lecţie de democraţie cât se poate de fermă, atât ţărilor vecine intrate în vârtejul populismului şi radicalismului, cât şi marii «doamne» Europa. Un român neamţ, minoritar etnic şi confesional devine preşedinte al statului, în ciuda celei mai murdare campanii din 1989 încoace, în ciuda dezavantajului strict numeric din primul tur, cu ajutorul generaţiei post-comunism, a Facebook-ului şi a celor indecişi. În multe democraţii cu tradiţie din Europa, un astfel de scenariu e puţin probabil.

Chapeau, România!”

Lucian Brujan

Lucian Brujan s-a născut în Lugoj. Trăieşte în Germania din 2002 și, din anul 2011, are şi cetăţenie germană. Lucrează, din 2012, în serviciul public federal, la Academia Naţională de Ştiinţe a Germaniei.

Lucian-Brujan

(via Gândul)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

2 comentarii

  1. elena

    …da,pentru toti a insemnat o durere ,o despartire..ce cu timpul se transforma intr-o cicatrice ….nu cum am fost acuzati de unii de “lasi”sau de “domnul”Mazare(primar al Constantei ) in “cocalari” .sunt multe de spus….Felicitari domnului LUCIAN pentru articol.

  2. aurelia

    Da, “tehnocrati”: Basescu, Blaga, Videanu, Udrea, Predoiu, Boagiu, M.R. Ungureanu, Roberta Anastase…

Adaugă comentariu