Despre unele dintre lucrurile care despart artistul român de artistul din Vest.
Încep prin a spune că, prin acest rânduri, nu doresc să laud în vreun WebCultura. Din fericire, WebCultura a ajuns în poziția în care nu mai are nevoie de laudele mele: o laudă (sau o critică) aceia care citesc articolele publicate. Scriu aceste rânduri doar pentru a semnala o distanță. Distanța între felul în care artistul român și artistul din vestul Europei receptează necesitatea promovării. Așadar…
În chip firesc, WebCultura și-a arătat, încă de la începuturi, dorința de a promova actul de cultură autohton. Motiv pentru care am semnalat această disponibilitate prin toate mijloacele pe care le-am avut la îndemână. Și, tot în chip firesc, am ajuns să primim o mulțime de comunicate (să le spunem) de presă. Unele sunt interesante și le publicăm. Altele nu au prea multe lucruri în comun cu specificul nostru. În fine, nu despre asta este vorba. Ci despre faptul că majoritate a acestor comunicate sunt venite din partea unor pesoane de comunicare (în unele cazuri oameni de PR, in multe cazuri oameni care joacă și rolul de oameni de PR). Sau, altfel spus, doar în puține cazuri artistul a încercat ca – în lipsa unui “om de specialitate” – să se promoveze singur.
“Firesc!”, vor fi probabil tentați unii să spună, în “dulcele spirit de amiciție” care s-a înfiripat, în timp, între presa tradițională și artiști. Însă mai este la fel de firesc acest lucru și în zilele noastre? Iată, de pildă, un email pe care l-am primit astăzi din partea unui artist belgian. Un artist care, comparativ cu mulți dintre artiștii autohtoni, are o vizibilitate destul de buna pe internet. Și totuși acest artist a considerat de cuviință să contacteze inslusiv un site din România pentru a câștiga un plus de vizibilitate.
Un artist ale cărui lucrări vor fi prezentate pe WebCultura cât de curând, incluzând prezentarea pe care artistul și-o face în continuarea e-mailului. Firesc!
