“Cuvântul “intelectual” a devenit, bineînțeles, o insultă, după cum și merită”

“Atunci vor avea impresia că gândesc, vor avea senzația de mișcare fără a se clinti din loc. Și vor fi fericiți…”

“Nu poți clădi o casă fără lemn și cuie. Dacă vrei să nu fie construită casa, atunci ascunde cuiele și lemnul. Dacă vrei ca cineva să nu fie nefericit din punct de vedere politic, nu-i oferi două variante ale aceleiași probleme, ca să-l neliniștești; oferă-i numai una. Sau, și mai bine, nu-i oferi nici una. Lasă-l să uite că există război. Dacă statul e ineficient, excesiv de birocratic și pus pe impozite, mai bine să existe toate aceste neajunsuri decât să-și facă oamenii probleme pentru ele.

Oferă oamenilor concursuri la care pot câștiga amintindu-și cuvintele unor cântece extrem de cunoscute, nume de capitale sau cantitatea de grâu recoltată în Iowa anul trecut. Îndoapă-i cu date inofensive, umple-i cu “fapte” până la refuz, să se simtă sufocați și totodată “sclipitori” din punct de vedere informațional. Atunci vor avea impresia că gândesc, vor avea senzația de mișcare fără a se clinti din loc. Și vor fi fericiți, pentru că faptele de acest gen nu se schimbă. Nu le oferi nimic echivoc ca filozofia sau sociologia, ca să facă legătura între lucruri. De aici li se trage melancolia.

(…)Așadar, să vină cluburile și petrecerile, acrobații și magicienii, temerarii, mașinile cu reacție, elicopterele-motocicletă, sexul și heroina, cât mai mult din tot ce are legătura cu reflexul necondiționat. Dacă drama e proastă, dacă filmul nu-ți spune nimic, dacă piesa e lipsită de conținut, înțeapă-mi timpanele cu muzică stridentă. Îmi voi imagina că sunt receptiv la piesă, când, de fapt, e numai o reacție tactilă la vibrație. Dar puțin îmi pasă. Pur și simplu, îmi place distracția.

(…)Pe măsură ce școlile au dat tot mai multi alergători, săritori, maratoniști, cârpaci, pungași, tâlhari, piloți și înotători în loc de profesori, critici, savanți și creatori cu imaginație, cuvântul “intelectual” a devenit, bineînțeles, o insultă, după cum și merită. Întotdeauna te temi de ceea ce nu cunoști.

Fără îndoială, îți amintești de colegul nostru de școală, elevul “strălucit” care recita și răspundea la cele mai multe întrebări, în timp ce ceilalți stăteau ca niște idoli de plumb, detestându-l în adâncul sufletului. Nu pe colegul nostru cel deștept îl alegeai după ore drept țintă a bătăilor și chinurilor de tot felul? Evident că da. Toți trebuie să fim la fel. Nu născuți liberi și egali, cum spune Constituția, ci făcuți să fim egali. Fiecare om trebuie să fie imaginea celorlalți; atunci toți sunt fericiți, pentru că nu exista piscuri care să-i înfricoșeze și cu care sa se compare.

Ray Bradbury (22 august 1920 – 5 iunie 2012)
451º Fahrenheit (1953)