De dragoste, de dor…
Lângă mine singurătatea se înalță ca o stâncă
pe care tu ai schimbat-o în umbră mai blândă,
abia ieri s-a risipit asupra-mi o ploaie de flori aromitoare;
mă doare să pierd și numai una din plăpândele petale.
Nu vreau să mai știu rătăcirile
când în asfințit e aurie chemarea…
Judece îngerii de n-a fost prea-ndelungată așteptarea…Margareta Sterian
(16 martie 1897 – 9 septembrie 1992)
Lumină în asfințit
