Miracolul iubirii

Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!

O poveste reală și aproape incredibilă despre puterea iubirii.

Kate Ogg, vestea că, după mai multe încercări nereușite, a rămas în sfârșit însărcinată a fost una dintre marile bucurii ale vieții. O bucurie cu atât mai mare cu cât ulterior avea să afle că va avea gemeni – o fată și un băiat. A urmat o naștere prematură și anunțul sec al doctorului: primul venit pe lume, băiețelul, nu va supraviețui.

Kate și-a cerut imediat copilul lângă ea. “Era rece, iar eu îl voiam cald și viu”, își amintește ea. Așa că i-a spus soțului său, David, să își dea hainele jos și să se bage în pat lângă ei pentru a încălzi nou-născutul cu trupurile lor… Și, încălzindu-l la piept, Kate a început să-i povestească pruncului că deja avea un nume, că avea o surioară, cât de mult îl iubesc cu toții și cât de frumoasă va fi viața care îl așteaptă. Și, brusc, bebelușul s-a mișcat: a prins cu mânuța degetul lui David.

Așa că soții Ogg au chemat de urgență medicii. “Își ia doar rămas bun”, le-au spus aceștia. Kate a continuat să creadă în steaua fiului ei. Și a continuat să-l încălzească și să-i vorbească și, mai ales, să-i arate cât de mult îl iubește.

Și spre surprinderea tuturor, pruncul a deschis ochii. Priviți.

Este aproape incredibil cum instinctul matern a făcut posibil un miracol acolo unde medicii nu mai aveau speranțe…

nou-nascut

Da, miracolele există în jurul nostru. Iar iubirea este unul dintre cele mai mari.

gemeni

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu