Mai puțin știuta istorie a poetului-profet născut în Brașov.
Pentru unii a fost o revelație, pentru mulți alții o amenințare. Era o figură carismatică ce atrăgea în jurul său mase numeroase. Și-a împărtășit ideile în cercul rebelilor și anarhiștilor, a fost condamnat la moarte și eliberat, a fost interzis și întemnițat, a fost considerat un “maestru spiritual” de către Hermann Hesse, Gerhart Hauptmann și Martin Heidegger și a influențat viețile a generații întregi de artiști, ecologiști, pacifiști, hipioți și tineri aflați în căutarea “adevărului”. Numele său? Gustav Gräser, sas născut la Brașov.
Nașterea unui profet
Considerat astăzi drept unul dintre cei mai cunoscuți pacifiști și filosofi naturaliști din Germania, Gustav Gräser (Gusto Gräser, după cum era știut sau Arthur Siebenbürger, după cum își spunea adesea, amintind de originile sale) a fost, pentru mulți dintre intelectualii vremii, întruchiparea “noului om”, concretizarea idealurilor lui Nietzsche sau ale lui Whitman, cel care tolera toate religiile, însă nu credea în nici o biserică. Iar mulți alții au văzut în el un nou Francisc de Assisi care propăvăduia pacea, iubirea, renunțarea la proprietatea privată și viața în armonie cu natura.
Poetul și profetul naturalist Gusto Gräser s-a născut pe 16 februarie 1879, în Brașov. După ce, în 1896, cu o sculptură de a sa câștigă medalia de aur la Expoziția Mondială de la Budapesta, începe studiile de artă la Viena.
Frecventează pentru scurt timp grupul Humanitas al pictorului Karl Wilhelm Diefenbach, al cărui spirit nonconformist și reformator l-a influențat foarte mult. Totuși nu tolerează mult stilul autoritar al maestrului, așa că tânărul Gräser se va întoarce în Transilvania. Aici realizează pictura-program “Der Liebe Macht“ (“Puterea iubirii”), o pictură despre forța iubirii, în care își exprimă dezacordul față de lumea pragmatică și industrializată, dezumaniza(n)tă, care se autodistruge, optând pentru renașterea într-o existență în armonie cu natura. Astăzi, pictura este expusă în Muzeul Casa Anatta, de pe celebrul Monte Verità.
Părintele spiritual al “primilor hipioți”
1900, Ascona, Elveția. La începutul secolului XX pe Monte Verità, se năștea o societate utopică ce va inspira generații. O mână de artiști și intelectuali dezamăgiți de situația politică, de frenezia orașelor, industrializare, pragmatismul ori promiscuitatea lumii moderne căuta o viață liberă, în comuniune cu natura. O comunitate pe care unii o numesc a “primilor hipioți”.
Monte Verità era o zonă extrateritorială, în care biserica, normele guvernamentale și sociale nu aveau jurisdicție. Povestea sa a început în 1900, când belgianul Henry Oedenkoven, fiul unui om de afaceri din Antwerp, împreună cu iubita sa Ida Hofmann, întemeia în Ascona, pe dealul cunoscut până atunci ca Monescia, ceea ce a numit “Colonia cooperativă vegetariană Monte Verita”. Iar printre membrii fondatori ai Coloniei avea să se regăsească și Gusto Gräser, sasul plecat din Brașovul natal. împreună cu fratele său, Karl (1875-1920).
În curând s-au alăturat “coloniștii” – scriitori, pictori, psihanaliști, anarhiști ce militau împotriva convențiilor, a tot ce ținea de “establishment-ul” vremii. Respingeau partidele politice, dogmele, căsătoria, codurile vestimentare, declarându-se “tolerantly intolerable“.
“De atunci am trăi gol și sprinten ca un cerb”
Așa s-a creat pe malurile feericului Lago Maggiore o colonie în care se experimentau noi moduri de viață: nuditate, dietă vegetariană, meditație, arta ca libertate deplină de expresie, lipsa oricăror constrângeri pentru individ și pentru comunitate. Un paradis al extravaganților, rebelilor, hoinarilor, visătorilor, nebunilor.
În 1904 se mută aici anarhistul Raphael Friedeberg, alături de mulți alți intelectuali considerați sau intitulați anarhiști, o societate boemă din toate domeniile. Printre ei, scriitorul Hermann Hesse, pionierii dansului expresionist Rudof Laban și Mary Wigman, Isadora Duncan, Else Lasker-Schüler, pictorii Kadinsky, Picabia, Hans Arp, Paul Klee, psihanalistul Carl Jung, Otto Gross, Hugo Ball, Rudof Steiner, Max Picard etc.
Ca mulți alții, Hermann Hesse a venit aici căutând libertate și inspirație. Avea să afirme ulterior că “de atunci am trăi gol și sprinten ca un cerb”. Deși la scurt timp după întemeierea Monte Verità, Gusto Gräser s-a retras din colonie, Hermann Hesse a găsit în el nu doar un prieten, ci și un model pentru eroii romanelor sale.
Lupul de stepă
Boem, visător, filosof, scriitor, spirit complex și greu de înghesuit în sertare, Gusto Gräser părăsise însă “colonia vegetariană” încă din anul 1901: nu putea fi de acord cu direcția comercială și turistică spre care Oedenkoven orienta colonia, așa că a ales să trăiască, asemeni unui ascet, într-o grotă din apropierea Asconei.
În grota din pădurea Arcegno îl va avea ca oaspete, în 1907, pe Hermann Hesse, de care îl va lega o lungă prietenie. Împreună cei doi pornesc în drumeții în Alpi, în izolare completă, meditând.
Raymond Duncan, fratele dansatoarei Isadora Duncan, a fost un alt ucenic al lui Gustav Gräser, care a răspândit stilul de viață și filosofia lui Gräser în cercul prietenilor săi, Gertrude Stein, Matisse sau Picasso. În pădurile Asconei, lângă grota în care a locuit, din dansurile frenetice sub clar de lună, se va contura dansul expresiv al cărui promotori sunt Rudolf Laban și Mary Wigman.
Și atunci a fost condamnat la moarte…
Întors în München, cutreieră străzile ca un Socrate rătăcitor și trăiește vânzând pliante cu poeziile proprii. În scurt timp avea să devină un simbol al pacifiștilor germani și, din cauza numărului tot mai mare de simpatizanți, mai ales în rândul tinerilor și intelectualilor, a stilului de viață și gândirii sale pe care și-o exprima ad-hoc și nestingherit în public, Gräser își atrage, evident, și mulți oponenți.
Este arestat în repetate rânduri și cum numărul simpatizanților săi continua să crească, iar Primul Război Mondial deja începuse, în 1915 este expulzat în Austria, unde este condamnat la moarte, sub acuzația de instigator și contestatar. Însă după numai trei zile petrecute în celula condamnaților la moarte, invocându-se gândirea incoerentă și “idei confuze”, este mutat într-un ospiciu.
Este perioada în care în apărarea lui Gusto Gräser sar mai multe mari personalități. Printre acestea, Thomas Mann, care declară răspicat: “acest om are un suflet curat“.
În căutarea adevărului suprem
În 1918 își atrage și antipatia comuniștilor germani cărora le-a predicat ideile pacifiste chiar în perioada în care aceștia au reușit ca, pentru câteva zile, să proclame Republica Sovietică a Munchenului. În 1920, împreună cu noua grupare de tineri adunați în jurul său și al prietenului Friedrich Muck, colindă nordul Bavariei și Turingia, într-o caravană a dansului și cântecelor, pornită spre est, în căutarea adevărului suprem.
O călătorie ce va inspira celebra Cruciada a copiilor sau Cruciada iubirii, “Confreria” pe care Hermann Hesse a consacrat-o în povestirea Călătorie spre Soare-Răsare (Morgenlandfahrt). În plus, Demian și Tito din Jocul cu mărgelele de sticlă sunt personaje despre care s-a speculat că sunt inspirate din personalitatea lui Gusto Gräser. Expulzat din nou din Bavaria, revine în 1927 la Berlin, unde lucrează la “Muzeul Anti-Război” (care, ironic, mai târziu avea să fie folosit drept cameră de tortură de către naziști).
Continuă să împartă manifeste pacifiste și, în 1933 ajunge într-un lagăr de concentrare. Va fi eliberat, dar în 1936 i se interzice să mai scrie. După o serie de amenințări cu moartea, în 1940 se retrage în secret la München, trăind ascuns în podurile unor prieteni, unde continuă să scrie, în condiții care, de multe ori, coborau chiar și sub standardele sale de ascet.
Singurul supraviețuitor de pe Pământ
1945, München, Germania. Bombardamentul asupra centrului orașului a lăsat în urmă o mare de moloz. Un peisaj dezolant, cu schelete de clădiri, vegheate în fundal de turnurile catedralei Frauenkirche. Printre ruine, un personaj straniu, cu barbă și haine răvășite, pășește ca și cum ar fi singurul supraviețuitor de pe Pământ. Da, ați ghicit: este chiar Gusto Gräser.
O imagine cu mare impact emoțional, emblematică pentru evenimentele tragice la care face referință, care, datorită prezenței lui Gusto Gräser a căpătat valențele unui manifest împotriva ororilor războiului.
Un Ghandi al Vestului
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a intrat în legendă gestul său de a-și tipări poeziile pe fluturași pe care apoi i-a împrăștiat din balconul Primăriei din München, peste Marienplatz.
A murit în 27 octombrie 1958, în cartierul Freimann al Münchenului, în complet anonimat și în sărăcie. Însă, al doar zece ani de la moartea sa, profetul avea să “reînvie din morți” pentru a reveni în conștiința publica și a deveni un simbol al mișcărilor Flower Power, un model al pacifiștilor și mișcărilor ecologiste până în ziua de astăzi.
Istoricul american Martin Green a văzut în Gusto Gräser un Ghandi al Vestului, iar activitatea sa pe Monte Verità este considerată “leagănul mișcării alternative” și Graal al modernității.
Desculț ori purtând sandale romane, într-o tunică lungă până în pământ sau haine largi, cu plete argintii și barba încâlcită, ochi senini și blânzi, un zâmbet cald și un chip luminos, de un calm nesfârșit. Acesta a fost Gusto Gräser.
Poet inspirat de budism și filosofia Orientului, cufundat în meditație, rătăcitor, vizionar. În timpul vieții a fost un personaj misterios, despre care se știa foarte puțin. Viața și opera sa sunt în continuare cunoscute numai în cercuri restrânse, deși mulți sunt cei care își datorează convingerile și stilul de viață de astăzi unui sas născut în Brașov în urmă cu aproape un veac și jumătate…
Citește mai multe pe PovestiSasesti.com
Fascinant…
Un aventurier genial !
O mare pierdere pentru tara plecarea sasilor si evreilor oamenisrriosi si gospodari
Pe astia ultimii nu prea erau seriosi si gospodari..Nu toti.
Ai cunoscut multi evrei de vorbesti asa !!???
Gustav Arthur “Gusto” Gräser (násc. 16.2.1879 Brasov; dec. 27.8.1958 München) a fost sas din Brasov. Cu 15 ani paráseste ginmaziul, si se ocupá cu timplárie; apoi studiazá arta la Viena. Se íntoarce acasá la Brasov,dar
1899 taie toate legáturile famliare si soziale. De atunci tráieste consecvent o viatá de vagabund prin toatá Europa. Bani face cu poezii, cu dansuri si recitatii. 1911 pleacá cu sotia si sase copii intr-o cárutá construitá de el de la München la Berlin. Gräser a fost de multe ori arestat, si expediat din Saxonia(1912) si din Baden (1913). 1915 a fost exilat ín Austria, unde a fost condamnat la moarte, fiind un inamic al rázboiului. Dupá trei zile ín celula de moarte, a fost dat la casa de nebuni. Se íntorace la familia lui acasá, la fondatia lui “Monte Verità” din Ascona/Elvetia. Aici devine idolul luptei contra rázboiului din toatá Europa. Devine prieten cu Laban und Mary Wigman, Ernst Bloch, Hans Arp, Hugo Ball, Hans Richter, Marcel Janco, Hermann Hesse. 1919 Gräser a fost dat afará si din Elvetia. 1920 pleacá cu o ceatá de femei si bárbati tineri ímpreunná cu prietenul Friedrich Muck píná ín Norvegia. 1927 revine la Berlin, unde lucreazá ín Muzeul “Anti-Rázboi” a lui Ernst Friedrich, si tine lungi discursuri publice pe “Alexanderplatz”/Berlin. 1930 pleacá pe o cárutá trasá de mágari prin toatá Germania, vínzínd poeziile sale si tot ce a scris. 1940 vinde barca lui de pe “Lacul Seddin”/Grünau, unde tráise, si fuge la München, und tráieste ín poduri ascuns la profesori cunoscuti, supravetuind asa fascismul si pe Hitler din Germania, aproape murind de foame. 1958 moare singuratic ín cartierul “Freimann” din München. Tot ce a scris,a fost salavt ín ultimul moment din gunoi,este píná acuma netipárit si se aflá ín Biblioteca Orasului München si ín Archiva “Monte Verità” din Ascona. Gerhart Hauptmann, Hermann Hesse si Thomas Mann au apreciat pe sasul Gusto Gräser. Thomas Mann scria: “Bárbatul acesta are o inimá curatá” („Dieser Mann ist reinen Herzens“.) Miscarea alternativá din Germania anilor 1960/70 l-a redescorperit pe sasul Gräser: El devine idolul gíndirii ecologice. Istoricul american Martin Green íl numeste “Gandhi al Westului”(“Gandhi des Westens”). Fondatia sasului brasovean Gusto Gräser “Monte Verità” ín Ascona/Elvetia este apreciatá ca “Leagánul miscárii alternative” (“Wiege der Alternativbewegung”) si “Gralul modernismului” (“Gral der Moderne”). Horst David, jurnalist sas din Sibiu/Hermannstadt, ín exil ín Germania, 14.8.2014, Bötzingen
Frumos scris domnule Horst si felicitari ca nu ati uitat limba romana!!! O completare binevenita la articol. Desi am auzit de Gusto Gräser nu am stiut ca s-a nascut pe meleaguri romanesti
Totdeauna mai inveti cate ceva ! Azi am aflat despre acest om cu toate ca in decursul vietii am încercat sa cunosc cat mai multe ! Multumesc penru aceasta !
Incredibil ca aceste informatii atatde interesante n-au fost cunoscute de un public mai larg si interesat
Am avut cenzurat pe Instagram,pentru simplul fapt de a distribui o poezie aparținând acestui autor decedat în 1958,chipurile,versurile fac trimitere la evenimentele actuale privind sănătatea,este strigător la cer,dar trăind într-o lume nebună,nebună,nebună,nu ai cum să rămâi sănătos !
Același lucru l-am întâmpinat și eu,Me-ta a făcut analogie cu una din poeziile lui Gräser și plandemie,a fost și restricționat,trăim într-o cenzură,încât Art. 30 din Constituție este un simplu moft !