În dimineaţa aceasta voi străbate lumea toatã
De la un răsărit la altul cu paşii-mi goi, prin viaţã,
Voi rupe tunete şi fulgere în două
Şi le voi vinde-n târg să nu mai plouă.
Din picăturile de ploaie tu eşti acum zăpadă
Ce-mi palma larg deschisă nu vrea ca să mai şadă
Mi-alunecã în jos, spre pulpe… vai!… mã arde!
Iar sufletul mi-l pradă cu miile de hoarde.
Mã pustieşte toată, mã lasă nemișcată
Să simt o adiere…nu pot…zac împușcată
De vifor, de zăpadă, de toate laolaltă
Iar inima… Ce văd? Ea nu mai vrea să bată.
Şi te conjur să-mi sufli în suflet cu putere
Să mă aduci la viaţã, să nu rămân tăcere
prin viețile ce-am dat aicea pe Pământ,
Căci pentru ei, o mamă, e lucrul cel mai sfânt!
Am citit-o ca pe o frumoasa dedicatie de suflet !De exceptie!