Sub pecetea lui Solomon, timpul şi spaţiu se diluează.
Ameţitor, cu arome tari, pătrunzătoare,
într-un ritm obsedant,
abrupt, dinamic şi fluid,
sub potopul iubirii o auzi cum geme încet,
vrei să-i simţi gura pe trupul tău,
buzele ei flămânde îţi caută gustul iubirii.
O simţi cum tremură încet, ah, o simţi!
– Hai, iubito, ia-mă în braţe! Desfă-te, floare a iubirii mele,
să-ncep să te sărut cu mângâieri
şi tremurul dorinţei să-l simt electrocutat,
să cad pe tine de-atâta nesaţ dorit, să beau din tine!
Mi-e foame de tine, iubito, te visez,
soarele meu creator de curcubee
peste sufletul meu zdrenţuit de furtuni,
limanul meu de linişte
te caut prin univers
şi te găsesc, mă uit la tine
să-ţi descos gândurile, trăirile, visele!
Îi simţi respiraţia cum tremură,
lumină curgătoare, realitatea eterică
se contopeşte cu visele tale,
agăţându-se de dorinţe, încă, neformulate,
împins printr-un vortex spre
o nouă recunoaştere a ceea ce eşti.
Un stâlp de flăcări
cerul de-azur îţi luminează.
Asemeni fiului risipitor, cazi în genunchi,
aplecat în faţa desfacerii zăvorâte în lacrimi,
de parcă ai privi pe un geam aburit,
se deschid şi închid lumi.
Îndoielile şi întrebările ţi-au fost limpezite,
prin uniunea sacră a flăcărilor gemene.
Fascinat şi sedus, acum ştii,
contopirea oamenilor este un dar,
capătă proporţii copleşitoare.
Într-o oglindă, în magice poveşti,
se desfăşoară tulburător pe ei înşişi şi, reciproc.
O călătorie siderală spre tine,
doar pentru tine, diamantule, cât timp exişti,
cât timp eşti Tu, cel ce respiri viaţa!
