Ai dispărut, cam cum dispare marea
din ochii unui cer introvertit
sălbăticite vorbe pierd cărarea
spre lume şi un zâmbet învechit
se-aşază iar ca laitmotiv pe chipul
unui poem, ce ştie că mă mint…
Devremele şi-a cam cernut nisipul
și-i prea târziu ca să-ţi mai spun ce simt…
Ai dispărut deşi spuneai că valul
ce ne lega de şanse cu-acei nori
va exista şi de se surpă malul,
și de se şterge roşul din culori,
și dacă râsul plânsului ne vinde,
și-atunci când talpa-mi va culege spini…
Ai dispărut iar zborul se desprinde
din aripi ca o umbră de tulpini…