Mării

Acum mi-e dor de tine, cu răsuflări arzând,
A dorului copite îmi freamătă în gând,
În lume îmi port șaua și rana pe grumaz…
Mai bântuie-mă-n vise și cheamă-mă să mas
La pieptul tău, să-mi satur de nemurire viața,
În palma ta de sare să îmi alint speranța.

De gustul tău în gânduri papilele-mi zvâcnesc,
Mi-e foame de sălbatec, de tine și lumesc,
Mi-aș vinde steaua zilei pe-o noapte lângă stânci,
Să mă cuprinzi cu valul, în tine să mă duci!
Să mă scufund în tine, să te iubesc tăcut,
O perlă sidefie, în părul tău s-ajung,
Sau un coral ce-ntinde spre sânul tău cuvinte,
Cerșind a desfătare în trupul tău fierbinte,
În clipe fără aer, împreunării, extaz,
Amanți în bălți de soare sub cerul de atlaz.

Daniela Konovala

Daniela Konovala Facebook | De același autor

Sunt nascuta vara, iubesc ploaia si marea si nisipul. Si aerul sarat il port in piele. Iubesc oamenii si viata si singura mea patrie e iubirea.

Recomandări

Adaugă comentariu