Daniela Konovala

Mi-e dor de tine-n tropotul sălbatic al orelor ce mânjii îmi strunesc, În urma pe grumaz ce-n treacăt luna la trap mă îmboldește să visez, În aripile stelelor apuse mi-e dor de tine prințul meu 

Eu nu alung nimic, în gândul meu, Din râuri naște dragostea cuvinte, Pe chip mi-am încrustat iubirea ta Cu fierul înroșit de jurăminte. Mi-am zugrăvit în palme-al tău contur, Azi port pe buze gustul cărnii 

În mâinile tale Cuvintele mele se zbat Ca o batistă în gara ceasului târziu, Ca un șuier, ca o tânguire, Ca un țipăt trecându-ți linia vieții, Ca o ursită ce-a uitat de-i bună Sau plină 

Ți-s pescărușii treji deja, iubire?! Marea-i cuminte-n somn încă se scaldă, Cu leneș ochi se-nalță dimineața, Cocoșul boltei, mut, privește-n apă. Nu e cocoș?! E soarele ce-aseară Sa îmbrăcat în pene de apus, Și-a adormit 

Mă recunoști? Sunt glasul dimineții Ce ți-a ieșit în drum cu ciocârlii, Un clopot, săruta pe creștet ziua În clipa când la geam ai răsărit. Un dangăt lin se risipea în cercuri Duminica-mbrăcând în sărbători, 

Acum mi-e dor de tine, cu răsuflări arzând, A dorului copite îmi freamătă în gând, În lume îmi port șaua și rana pe grumaz… Mai bântuie-mă-n vise și cheamă-mă să mas La pieptul tău, să-mi 

Singurătatea vine din odaia Acestui clar de lună abătut, Lumini de sticlă, felinare goale, Și stele picurând dinspre trecut... Singurătatea vine din uitarea Unei perechi de gând și-a unui timp, Când ne eram, singurătați dorite, 

De poți să te-nfășori în mantii curcubee, De poți să te mai urci pe-o rază pâ'n la nori, De poți să mai culegi de nicăieri speranță, Ai suflet de copil și încă poți să zbori. 

De ai putea fixa în cuie timpul Să îmi blochezi secunda lângă mare, Să mă îmbraci în valuri cântătoare Și-n jumătăți de basm, Trăind apusuri... De ai putea să mă fixezi în timpul Când plaja 

Și ce dacă stă să plouă?! Și ce dacă ai plecat?! ești dus... Am o inimă, doar una, și-o să cânte Și-am să lupt cu viața la concurs. Am s-o bat în oricâte reprize Va 

Eu sunt frumoasă noaptea, când e lună, Când plouă și când fluturii adorm... Eu sunt minunea boabelor de rouă Și mângâierea genelor cu somn. Sunt raza lunii ce-ți alintă perna Și-obrajii ți-i sărută cu lumină, 

Îmi umplu mâinile de tine. Da, sunt nebună, dragostea mea! Sunt nebună de fiecare clipă fără tine, De fiecare șoaptă spusă dorului. Sunt nebună de dragoste rotundă Rotundă, așa cum e genunchiul tău stâng... Rotundă, 

Mâinile tale Cuvinte. Mă inunzi în gânduri Mă rodești în fiecare floare. Sunt un copac Plin, de floarea mâinilor tale. Cuvintele tale Degete, Flori de liliac, Trup însetat... Cuvintele tale Mă-îmbracă in mov și alb, 

Iubesc sa fiu femeie. Doar asa pot sa te învalui... Iubesc sa fiu o contradicție. Doar așa pot sa fiu tu... Iubesc să fiu, tu. Doar așa sunt eu însumi. Iubesc.

Ce-aș fi fără iubire? N-aș mai fi! Nici dimineața nu ar mai veni, Nici soare, nici amiază, nici apus, Nici luna aurie n-ar fi sus, Nici fluturi și nici crâng n-ar exista, Nici greierii lăute