Pentru toţi aceia care nu au spus nimic despre singurătatea lor şi au urat ca şi cum le-ar fi fost casa plină cu cei dragi şi masa îmbelşugată, pentru toţi aceia care sunt departe de cei pe care îi iubesc şi care de-abia aşteaptă să treacă aceste sărbători pentru ca să-i poată întâlni, pentru aceia care au de toate şi nu se pot bucura, o îmbrăţişare în albul meu din acest decembrie.
Să ne fie primit!
A îmbătrânit şi cerul,
scârţâie din toate baierele
când se pornesc stelele căzătoare
să-şi plângă misterul
şi albul peste odoare.
***
Stelele mele căzătoare
sunt salvate mereu de ciocurile vulturilor
care le plimbă, dau roata peste lume
până frumoasele îşi termină plânsul
şi se gătesc de o altă ninsoare.
***
Ce aripă are cuvântul
Şi ce albă e raza de soare!
Ioana Haitchi, 24.12.2016, Klausenburg (din volumul “Zborul de duminică”)
