Din fericire, lacrimile-ţi sunt mai lungi decât părul,
Iar floarea de tei galbenă căzută pe drumul mov
Ce se lipise de tălpile pantofilor tăi
E mai galbenă decât lămâiul plantat,
Căci în grădina fiecărui tei mutilat se petrec zilnic mici ierni.
Din fericire, lacrimile-ţi sunt mai lungi decât părul
Când corzile viorii sunt şi ele mai lungi
Decât parfumul otrăvii celei verzi…
Căzute din greşeală în palatul timpului;
Şi când lămâiul plantat îşi lungeşte ramurile
Pân’ la gâtul tău topit de lacrimile-ţi lungi,
Mai lungi decât părul,
Fii fericită în acest palat cu trepte
Unde prăbuşită nu-ţi mai afli gândul nicăieri…
Când îmbătată de-atâta plâns
Îţi vei preface vioara-ntr-un nor
Şi vei cădea mută peste-acest covor de tei,
Priveşte norul cum mâinile-şi întinde ca să mângâie
Lacrmile-ţi mai lungi decât părul!
Iar când părul lungit de atâta plâns
Se va preface-n vapori ai fiinţei
Şi va cădea rânduri, rânduri peste umeri înnoraţi,
Ascultă inima cum rabdă floarea galbenă de tei
Strivită de tălpile unei păsări de foc.
Din fericire, lacrimile-ţi sunt mai lungi decât părul
Nemângâiat de nori,
Iar otrăvită de atâta alb atavic
Vei cădea peste cojile de lămâi
Ca să-ţi cânţi plecarea înspre nori.
