Poezie

Liliacu-i copăcel, Cu flori multe, pe-un cercel, Prinse bine în ciorchine, Ştie inima ce-i spune! Trei petale de cicoare, Sunt la orice floricică, Cât ar părea ea de mică, Are farmec şi culoare Şi-un parfum 

Refuză să plece iubirea ce ți-o port Vrea să rămână ca bărcile în port. Ancora și-a înfipt-o puternic în adânc E încăpățânată ca un prunc! Refuză să-și îndrepte către altele privirea Cu cine are în 

Iubesc sa fiu femeie. Doar asa pot sa te învalui... Iubesc sa fiu o contradicție. Doar așa pot sa fiu tu... Iubesc să fiu, tu. Doar așa sunt eu însumi. Iubesc.

Dac-ai fost vis ai fost cel mai frumos pe care-aş fi putut să-l am vreodată! Nu-ncerc de mintea mea să te descos sau să-ţi şterg ţărmul... Asta niciodată! Încă mai simt nisipul tău arzând sub 

Împreună în gânduri și în șoapte După atâta timp îmi ești vis în noapte Când te privesc bucurie mă inundă Ca după o ploaie de vară ținutul se alintă. Împreună avem un trecut și-un prezent 

Ştiu, cum ştii să mă prefaci, Din mierea zărilor abstracte, Când marea dulce îmi oferă raci Şi alge verzi din gândurile-ţi albastre. Ştiu, cum ştii să mă arunci, În braţele-ţi cu unduiri de muză, Să 

Năuc şi trist şi amorţit Stai, puiule, uitat de lume Sub blândul tei ce-a-mbătrânit De timpul care vrea s-adune Măreţe clipe de poveste… Tu stai şi-asculţi tot ce a fost; Tu stai şi speri tot 

Cam ca o gară, viața ta se umple cu oamenii ce vin, ce stau sau pleacă, cu cei ce vor și-ncearcă să se-ntâmple dar și cu-acei ce vor doar să petreacă o clipă pe alt 

Caută şi vei găsi, Norocul, de-l vei râvni! E acolo-n în lanul verde, Stă ascuns şi nu se vede. În trifoiul cu trei foi Stă excepţia de soi: E trifoiu-n patru foi, Creşte-n inima la 

Ce n-a fost între noi Sugrumă praful Cu ochiul amintirii Istovite, Ești cântecul pe care-l Fredonasem Ca să mai uit De mine printre clipe.. Ce n-a fost între noi Trăit-am eu Ca pe un plâns 

iubirea mea a început să vândă fluturi îngrășați buni de pus în hamuri de acum pot privi și eu cerul în semn de trandafir sălbatic răstignit l-am amuțit și încerc o fugă pe lângă caleașca 

Poartă-mă poartă spre ziua cea mult aștepată spre necreata Lumină neînserată unde miri și mirese nenuntite se-nclină se-adună împreună la poarta de humă pe cornul de lună schimbînd neîncetat doar jurăminte fără cuvinte... Spre firea 

nu mă iubi - că n-am să-ţi pot promite din zgură să mă smulg, să nu te-afund. mi-s pleoapele de mine obosite şi ochiul de odihnă mi-e flămând iar în oglinda trupului se zbat atâtea 

Umblând singură prin viaţă, Lumii-ntregi,chiar nici nu-i pasă. Caut să mă-ncurajez, Noua stare, să-mi urmez. Iute, eu m-am adaptat... Cum este firesc, treptat. Noi metode-am învăţat, Ca-aşa-i omul-nsingurat. Cel ce este lângă mine, E plecat, 

Ce-aș fi fără iubire? N-aș mai fi! Nici dimineața nu ar mai veni, Nici soare, nici amiază, nici apus, Nici luna aurie n-ar fi sus, Nici fluturi și nici crâng n-ar exista, Nici greierii lăute