Urc o treaptă, înc`-o treaptă. Ziua ce-o aștept de veacuri Îmi presară flori de nalbă Peste piept, peste cuvânt. Simt bucățile din trupu-mi Cum se înalță rând pe rând, Se așază peste Tine. Noaptea albă
din umbra mea s-a desprins în zbor hodorogit o cucuvea cu aripa zdrobită de talpa cerului a curs pe lângă ochiul meu stâng și s-a oprit pe umărul jumătății din cealaltă parte au lunecat ținându-se
acopăr inima ploii cu un singur dinte femeia cruciat lunecă mantia scutură stele peste un munte pașii ei zdrobesc grumazul bărbatului fără de cuvinte e o împreunare a unui gând cu obrazul rotund se apleacă
fierb în toate durerile lumii nici nu ai crede nu-i așa prietene mă privești că pe o nălucă de după ochiul de cristal îţi apar rece şi te faci că simți mi-e inima clocot albastru
Păcatele se învârtesc în mine, Ridic mâinile spre cer şi desenez o cruce a văzduhului. Înalț un Te Deum spre zgomotul lumilor mele. Cântecul se rotește împrejur amețitor, amenințător, asemenea unei neînaripate eliberată-n etern. Trupul
mă împiedic în propriul nume ce simplu și drept îmi tremură genunchiul îngrozit înghit gazul metan și fac implozie de fluturi oricine caută un cuvânt retrăiește în mine strigă-mă și vei găsi condamnarea în palma
acel cineva doar apăsa butonul și se aprindeau multe stele în copaci fremătau metafore gata șlefuite nu se mai vedeau limbile aspre care ne topeau sensurile a spart fereastra și mi-a aruncat la picioare dâra
mai răzbate firul apelor tulburi până la mine iubirea are aceleași degetele înțepenite peste clape se oprește din când în când cât să îşi sufle în pumnii înghețați aburul acela călduț aducător de pace care
mai reci decât toate cuvintele se deschideau mâinile mele încremenite acoperindu-mi umbrele fugare era cu un veac înainte de vecernie era cu exact un timp înainte de a mă naște grafofobe zilele mele aruncate zic
trăiesc între un da sau nu strâng la piept degetul bolnav am uitat că nu există limite și mă întreb dacă nu cumva trăiesc într-o lume paralelă strig dar nu mă mai puteți auzi plâng
Se cer în mine, ades, strigate Părerile de rău, Ca niște înroșite răni cicatrizate Ce zac uscate și pătate Deasupra sufletului meu. (Te întrebi și astăzi cine sunt?) Sunt vorba strecurată-n vânt, Ecoul prăfuitelor hrisoave
zadarnic mă ascund alăturea cu cerul în râul din care am evadat sclipirilor de oase. închipuiri îmi tulbură vederea.. vrei să mai asculți? zic "fata asta cu ochii adânc săpați în mare, fata asta uitată
Când plecam la școală, trebuia să trecem puntea din scândură şi să o luăm cu mare grijă peste imaş. Eram în fiecare seara fugăriţi de câinii unor oameni care locuiau pe la marginea satului. Ca
iubirea mea a început să vândă fluturi îngrășați buni de pus în hamuri de acum pot privi și eu cerul în semn de trandafir sălbatic răstignit l-am amuțit și încerc o fugă pe lângă caleașca
O poveste de-a mamei m-a urmărit de-a lungul vieţii, întrebându-mă, uneori, nedumerită dacă ceea ce ne-a povestit ea de nenumărate ori a fost adevărat sau o simplă închipuire în mintea ei de copil, răscolită peste