De la Mircea Cărtărescu citire. Pentru oamenii care încă mai au mintea deschisă.
Circulă pe Facebook o scrisoare adresată d-lui Andrei Pleșu în care acesta e acuzat că a provocat darea afară din slujbă a unui librar care, nerecunoscându-l, nu i-a făcut discount-ul la cărțile cumpărate de care se bucură autorii Humanitas. Pleșu l-ar fi sunat pe dl. Liiceanu, care-ar fi declanșat o anchetă. În urma ei, librarul ar fi fost pur și simplu dat afară.
Eu am “a reasonable doubt” că lucrurile au stat chiar așa. Nu cred, pur și simplu, că, ieșind din librărie, dl. Pleșu l-a sunat pe dl. Liiceanu ca să se plângă de librarul respectiv. Cine-a văzut asta? Cine-a auzit conversația la telefon a celor doi? Cine poate băga mâna-n foc, chiar dacă această conversație ar fi avut loc, că dl. Liiceanu l-a dat afară pe librar ca o consecință directă a acestei întâmplări? E posibil, dar e posibil să fi fost și altfel.
E o acuzație morală gravă care lovește în doi oameni fără, după biata mea părere, destule probe care să arate, fără putință de dubiu, că lanțul întâmplărilor a fost chiar așa. Nu cred că autorii Humanitas trebuie să fie recunoscuți de absolut toată lumea, pe stradă și-n creierii munților. Totuși, ce librar de la o librărie Humanitas poate să-l vadă pe dl. Pleșu intrând și, discount sau nediscount, să nu-l recunoască? Asta nu spune ceva și despre el? O frază ca “Pleșu și Liiceanu au dat afară un biet librar cu 1000 de lei pe lună” riscă să fie luată de bună de o mulțime de inși de pe FB (și nu numai) fără nici o probă, cu bucuria că venerabilii domni elitiști, capitaliști, mistici etc. au mai fost demascați o dată.
Încă o dată o spun: este posibil să fi fost așa. Dar e posibil și să nu fi fost. A lovi în Pleșu și Liiceanu (ce să mai vorbesc despre Horia Patapievici?), doar pentru că-ți sunt antipatici e astăzi un sport național. E datoria noastră de conștiință să nu credem imediat tot ce se spune despre ei și despre mulți alții ca ei, calomniați zi de zi și ceas de ceas.
