Păcatele se învârtesc în mine,
Ridic mâinile spre cer şi
desenez o cruce a văzduhului.
Înalț un Te Deum
spre zgomotul lumilor mele.
Cântecul se rotește împrejur amețitor,
amenințător, asemenea unei neînaripate
eliberată-n etern.
Trupul mi se clatină în acordurile
muzicii femeii-pasăre.
Azi, am dezrobit lumea.
Mâine, oamenii vor zâmbi mai mult
și frăția o să renască
pe deasupra mormintelor
acoperite cu flori putrezite.
Ea va strivi somnul negru
ca pe o năpârcă rotunjită
în sângele smuls iar
Oamenii vor merge
într-un singur pas
peste duhuri flămânde
Vor modela o altă viață,
dincolo de întuneric.
Într-o cale ce agoniza voit,
urmând procesul degradării.
Frumusețea seamănă
cu suspinul Lui Iisus
pentru o lume mai bună.
Lumina nu se stinge niciodată…
Aceeasi poezie de mare clasa. Felicitari, Dorina!
Ioana, multumesc!