Sânzâiene, Sânzâiene
puneți praf de dor pe gene
dragului meu cel mai drag
ca să-mi treacă-al casei prag.
Când pe cer soarele-o sta
și cucul n-o mai cânta
el să bată drumu-n lat
și în lung spre al meu sat.
Cununița-am aruncat-o
și vântul nu a mai dat-o
jos de pe acoperiș,
semn că-i timp de măritiș.
Sânzâiene, hai jucați
și în focuri aruncați
brâurile de pelin,
ce departe încă-l țin
să vină numaidecât
c-altfel voi muri de-urât…