Poezie

Eu sunt frumoasă noaptea, când e lună, Când plouă și când fluturii adorm... Eu sunt minunea boabelor de rouă Și mângâierea genelor cu somn. Sunt raza lunii ce-ți alintă perna Și-obrajii ți-i sărută cu lumină, 

De ziua copilăriei mele ar trebui să mănânc o îngheţată, mi-am spus, O îngheţată din lapte şi nuci despletite Să mă sui în Ringelspiel ori să arunc o piatră în şotronu’ din corcoduş şi să 

Priveşte cum cad stelele năuce, Cum lunecă pe tobogane luna, Pendulul sparge liniştea întruna Când noaptea-n dimineaţă vrea să urce. Vitrina lumii neschimbată-i - una, Cu gheizere în temelii străluce, Pecetea veşniciei te seduce Şi 

Mă-ntorc mereu la tine, ca ecoul ce se izbește-n ziduri de aproape când vechiul se îngână iar cu noul unei speranțe că îl mai încape veșmântul clipei pline de fervoare. Mă-ntorc mereu la tine ca 

Ce-ar fi dacă nici eu nu aș crede, Cum s-ar derula viața mea? Pentru a cui rugăciune aș merge Încet, tot urcând spre Golgota mea ? Sunt mulți cei ce nu vor să-mi lase Nici 

La mulți ani, copilărie! Pașii tot voioși să-ți fie, zâmbetul de soare plin, sufletul mereu senin. Hohotește-n câmp cu flori, prinde fluturi în ninsori, cântă, joacă-te, învață de la toate... Ține-n viață bucuria... Mulți ani 

Strunesc cuvintele - se-adună - roiesc gândiri într-un vârtej nebun și știu ca-n simpla ta îmbrățișare în care eu ades mă recompun e-o lume suficient de mare cât să cuprindă într-o clipă altoiul de simțiri 

Flori din timp am rupt, Și le-am strămutat în muguri... Când sub vraja nopții totul e corupt, Gândul regăsirii mi-a adus doar struguri. Azi, cand dorul stins ne înalță... într-un veșnic concert, Pe când mugurii 

Tu, boţ frumos cu aripi de păun, Te-am împletit din vise şi scântei, Să-ţi fie viaţa ca un ram de-alun, Cu frunze verzi, din ochii mei. Tu, suflet pur cu aripi de văzduh, Mi te-am 

Mă agăţi singuratic de o umbră în van, Mă agăţi câteodată de iluzia ta. Mă trezeşti amintindu-mi că mai trece un an Iar din mine doar eu mai sunt cel ce mă vrea. Răzbunat îmi 

Voi reveni, promit, să-ți cer iertare, Când primăvara dau cireșii-n floare, Să-mi păstrezi doar o ușă neînchisă Și poezia pentru tine scrisă. Nu suspina acum, la despărțire, Vor trece ani asemeni unor zile, Și ochi 

Te-aș asemui c-un trandafir, drag mi-ar fi. Și nu-i așa, ca fără ei, - toți spinii - nici flori n-ar fi la capătul subțire al tulpinii?

Din vremuri cuaternare, Plânge pământul în cascadă, Ducând spre lumi imaginare Eterna timpului balada. Un plâns de vise înecate Ce n-au mai ancorat la mal, Pierdute-n gânduri renegate, Făcute sul de-al vieții val. Cu ropot 

Azi ploua cu foc Tablou apocaliptic Te mișcă din loc Chinul onorific. Și-ncearcă să scape Dar însă-i de prisos Ploaia ne arde, Ne-ntoarce pe dos. Ne schimbă gândirea, Ființa ne-o schimbă Omului-i e frică De 

De mă iubeşte cineva să-mi lase semn în colţul ochiului de soare, pe adiere de vânt, pe parfum de tei. Tu, oricine eşti, de mă iubeşti lasă-mi un semn la fereastră într-o dimineaţă senină sau