“Iadul este crima împotriva iubirii”

Gânduri despre oameni, viață și iubire.

Mediocritatea noastră este aceea care ne determină să părăsim, să renunțăm. Marea iubire nu știe ce înseamnă renunțarea, n-o cunoaște. Ea nu se resemnează niciodată, căci resemnarea, la fel ca eșecul, e pentru mediocri.

Iadul este crima împotriva iubirii.

Un om nu poate fi clasificat; ci descifrat și înțeles.

Nici un om nu-i mai puțin demn de interes și cercetare decât altul. Sens găsim și omului, și frunzei, și pietrei.

Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea.

Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare. Atunci când lumea îți dă senzația de “déjà vu”, când ești rodat de existență, devii adult.

Descrie un cerc, mângâie-l apoi şi se va transforma într-un cerc vicios.

Nu se poate ieși dintr-un cerc vicios decât dacă te închizi în el.

Eugen Ionescu
(26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994)

viata-iubire

(foto: Teun Hocks)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu