Tu, lacrima de înger nemuritoare, ce îți dorești acest suflet nevolnic, muritor… Tu, zeița născută de eternitate, ce îți dorești aceasta piatra zdrentuita de timp, fișciuita de vinovații, și schijelita de dalta patimilor acestei lumi
Vara mea are-n cosiţe Licurici şi gărgăriţe Zburdă, cântă, hohoteşte, Crinii toţi îi înfloreşte, Scaldă grâul în lumină, Prinde cerul de tulpină Şi-l întoarce către soare Ca să-i dea altă culoare Pe cireşi îi pârguieşte,
Rebel plimbam azi steaua mea Spre un refugiu, ca să poată Să-mi strălucească-n nopţi cu nea Când doar nimicul o să-ncapă. Rebel plimbam convingerea Că doar sublimul mi-a rămas Să-l leg de suflet dor de
Te iau de la matematică, de la fizică cuantică, de la ultimul fir de nisip şi spune-mi, dacă există ceva aici, viu sau mort, care să nu aibă memorie. Ţi se pare că e vorba
Aș putea să-ți fiu soare... Rază în a curcubeului culoare Să-ți mângâi cu căldură chipul Să-ți învelesc cu dragoste trupul. Aș putea să-ți fiu furtună În stropi vii să mă preling Peste trup și să
Of! Și câteodată bate Și cu stele și cu nori Și cu moarte și cu flori Vântul, pe la noi prin sate. Un amestec de durere, Cu nădejdea că va fi Mai senin în zori
Am aşteptat să vină vara, însă magnolia ce mi-ai trimis-o în primăvară, s-a ofilit de dorul tău! Am aşteptat să vină toamna, însă nisipul de pe tălpile noastre, ce l-am adunat în vara visului ascuns,
În zăpada dalbă, lacrimă de spin pășesc făr-de urmă... viață fără chin! Îmi ascund în tine, gândul rupt de mine, te privesc prin ochii singuraticului vânt, Noaptea mă-ngheață, visu-ți de sclipiri! viața mea a fost
Aș vrea să te colind în miez de vară și să m-aplec ca spicul cu boabe de grâu să-mi fie gândul dus de un pârâu, iubita mea cu albe mâini de ceară. Să reîncep cu
Ai tăcut… Am tăcut... M-ai privit dintr-un tren Cum rămân pe-un peron de tristeţi... Un refren Se stingea-n portativ iar iubirea... în noi... Biciuită de vânt, răvăşită de ploi Rătăcesc fără ţel pe alei de
Dă-mi să gust rumenă pâine, Dă-mi din strugure o boabă, Dă-mi firimituri, ca unui câine Ori dă-mi nimic; parc-aș fi roabă! Dă-mi un fulg de nea, dă-mi sărutare De vânt nebun ce în delir se-așterne
galopul anilor, risipă de soare, gânduri multe, râzând şi plângând, spicele ploilor aplecate-a uitare ... zâmbet al nopţilor de iubire deplină şi lacrima celor în care m-am temut, dinţii vântului sfâşiindu-mi obrazul - necuprinse dureri
Mi–ai stins amintirile-ntr-o noapte ciudată, Prea lungă, prea snoabă şi jalnică noapte. Din ochiul gândirii ai vrut să faci parte Prezentului meu din clipa uitată. M-ai dus legănată sub pomii tăcerii: Tăcerea ce zace şi
Cad petale de amurg, Flăcări vii au umplut câmpul, Lacrimi divine se scurg, Parcă sângeră pământul! Tainice văpăi aprinse Peste lume revărsate, Ard prin nentâmplate vise Cu povești înfierbântate. Sunt macii umbre de-mplinire A mugurilor
Am auzit că vrei să-ți uiți iubirea Așa crezi că-i vei pierde amintirea?! Dezbrăcând haina împreună împletită Vei găsi un nou sens, cu inima dezgolită? Fire purtate prin timpuri, vechi și noi Câte mai povestesc
