Poezie

cui să mai povestesc despre tinerețea mea fumată până la filtru cine mai este suficient de ascultător și cine mai are urechi de ocazie să asculte o voce de ocazie? după ce mă vei trage 

Brațe de fulgi, De culori nepătrunse, M-ascund printre ele Să-mi caut lumina- Ești versul în care Cuvintele-mi plânse Urmatu-și-au matca, Durerea...iubirea... Brațe de dor, De culmi adormite, Mă satur să-ți sorb Neclinita privire, Ești ultima 

Trezitu-m-am în vis Privind spre golul nopții Un strigăt din abis Șoptind în voia sorții. M-am îndreptat agale Călăuzit de lună Spre șoaptele domoale Din ziua cea nocturnă. Plutind în vis feeric Prin constelația de 

Astăzi, inima mea - ca izvorul cel iute și drumul lung, șerpuitor - e o bătaie de dor!

Tu, lacrima de înger nemuritoare, ce îți dorești acest suflet nevolnic, muritor… Tu, zeița născută de eternitate, ce îți dorești aceasta piatra zdrentuita de timp, fișciuita de vinovații, și schijelita de dalta patimilor acestei lumi 

Vara mea are-n cosiţe Licurici şi gărgăriţe Zburdă, cântă, hohoteşte, Crinii toţi îi înfloreşte, Scaldă grâul în lumină, Prinde cerul de tulpină Şi-l întoarce către soare Ca să-i dea altă culoare Pe cireşi îi pârguieşte, 

Rebel plimbam azi steaua mea Spre un refugiu, ca să poată Să-mi strălucească-n nopţi cu nea Când doar nimicul o să-ncapă. Rebel plimbam convingerea Că doar sublimul mi-a rămas Să-l leg de suflet dor de 

Te iau de la matematică, de la fizică cuantică, de la ultimul fir de nisip şi spune-mi, dacă există ceva aici, viu sau mort, care să nu aibă memorie. Ţi se pare că e vorba 

Aș putea să-ți fiu soare... Rază în a curcubeului culoare Să-ți mângâi cu căldură chipul Să-ți învelesc cu dragoste trupul. Aș putea să-ți fiu furtună În stropi vii să mă preling Peste trup și să 

Of! Și câteodată bate Și cu stele și cu nori Și cu moarte și cu flori Vântul, pe la noi prin sate. Un amestec de durere, Cu nădejdea că va fi Mai senin în zori 

Am aşteptat să vină vara, însă magnolia ce mi-ai trimis-o în primăvară, s-a ofilit de dorul tău! Am aşteptat să vină toamna, însă nisipul de pe tălpile noastre, ce l-am adunat în vara visului ascuns, 

În zăpada dalbă, lacrimă de spin pășesc făr-de urmă... viață fără chin! Îmi ascund în tine, gândul rupt de mine, te privesc prin ochii singuraticului vânt, Noaptea mă-ngheață, visu-ți de sclipiri! viața mea a fost 

Aș vrea să te colind în miez de vară și să m-aplec ca spicul cu boabe de grâu să-mi fie gândul dus de un pârâu, iubita mea cu albe mâini de ceară. Să reîncep cu 

Ai tăcut… Am tăcut... M-ai privit dintr-un tren Cum rămân pe-un peron de tristeţi... Un refren Se stingea-n portativ iar iubirea... în noi... Biciuită de vânt, răvăşită de ploi Rătăcesc fără ţel pe alei de 

Dă-mi să gust rumenă pâine, Dă-mi din strugure o boabă, Dă-mi firimituri, ca unui câine Ori dă-mi nimic; parc-aș fi roabă! Dă-mi un fulg de nea, dă-mi sărutare De vânt nebun ce în delir se-așterne