În zăpada dalbă, lacrimă de spin
pășesc
făr-de urmă…
viață fără chin!
Îmi ascund în tine,
gândul rupt de mine,
te privesc prin ochii singuraticului
vânt,
Noaptea mă-ngheață,
visu-ți de sclipiri!
viața mea a fost plină de-amăgiri!
Să-ntrevăd vreo urmă,
în zăpada albă?
Să te cred prin ceață,
umbră, fără urmă?
Sau să stau în locu-mi,
viața să deșire, anii mei de veghe,
fără vreo sclipire?
Pentru ce atunci… și acum
mai iubesc
zăpada?
Pentru ce sclipirea…
anului ce vine,
îmi reflectă-n minte,
dorul de mai bine?
Pentru toate astea, mă dezgheț
ușor,
doar… să-ngheț la anul,
Lacrimă de dor!
