Of! Și câteodată bate
Și cu stele și cu nori
Și cu moarte și cu flori
Vântul, pe la noi prin sate.
Un amestec de durere,
Cu nădejdea că va fi
Mai senin în zori de zi
Și-om găsi vreo mângâiere.
Dar sub hamurile rupte,
Caii au îmbătrânit,
Frâiele au putrezit,
Iar cărările-s abrupte.
Fluieri a pustiu, cerneală,
Născocind un vis frumos,
Dar cuțitu-i pân la os
Și miroase-a răfuială.
Of! Și plouă câteodată,
Se văd nouri nourind,
Vânturile vânturind,
Cum n-a mai fost niciodată.
