Tu unde te-ai afla fara biblioteca ta?

Cu emoție, despre cărți.

Biblioteca publică din Shutesbury (Massachusetts) are nevoie de un spațiu nou în care să-și poată desfășura activitatea. Și aceasta pentru că vechiul spațiu este teribil de mic. Statul a promis că va finanța 60% din costurile unei noi clădiri (în valoare de 2,1 milioane de dolari) cu condiția ca, până la 30 iunie, biblioteca să strângă prin propriile forțe restul sumei. Adică 1, 4 milioane de dolari. Până aici, nimic nou: lucrurile se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu ceea ce se întâmplă și pe la noi. Diferența este că în loc să stea cu mâinile în sân (sau, în cel mai bun caz, să caute înțelegere și ceva spațiu de emisie pe la vreo televiziune), angajații micuței biblioteci au făcut ceva mai mult. Priviți. Priviți cum știu alții să își demonstreze dragostea față de cărți.

(via Explore)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu