Omul care a indrăgit viața și domnitorul care a iubit neamul românesc.
“Noul domnitor, cu fața sa plăcuta, aspectul său tineresc, expresia calmă și hotărâtă a fizionomiei sale, încânta mulțimea care îl privea sărbătorește și se îmbulzea în urma sa. (…) Colonelul Cuza are una dintre calitățile cele mai rare și, în consecință, cea mai prețioasă: sinceritatea. Am găsit la el, de asemenea, bunul simț și modestia. Ar fi omul pe care îl cere situația sa nouă: un om cinstit, plin de dragoste pentru țara sa, foarte hotărât să pună în practica Unirea și ideile sale de reformă și de progres.”
Astfel îl descria în 1859 Leon Beclard, consulul francez la București, pe Alexandru Ioan Cuza, cel care abia devenise cel dintâi domnitor al Principatelor Unite. Și, pentru români, domnitorul Cuza a rămas de atunci una dintre cele mai îndrăgite personalități istorice. Iată, în continuare, câteva rânduri și despre omul Alexandru Ioan Cuza. Un om care, precum veți vedea, a îndrăgit din plin viața și a căutat să se bucure cât mai mult de aceasta.
Una dintre puținele fotografii ale lui Alexandru Ioan Cuza. O fotografie realizată de fotograful transilvănean Carol Popp de Szathmáry, cel care a realizat și prima fotografie românească.
“Multe aventuri amoroase cu femei întâmplatoare, insignifiante”
“Era un om simpatic și inteligent, având replica promptă și ascuțită. Chiar și slăbiciunile sale – nu disprețuia, mai ales nu disprețuise în tinerețile sale, un pahar de vin bun și omagia frecvent sexul frumos – erau din acelea pe care contemporanii le priveau cu îngăduință.” Astfel îl descrie pe Cuza reputatul istoric C. C. Giurescu. Dar să nu ne grăbim…
Născut pe 20 martie 1820 în Bârlad, Cuza urmează pensionului francez al lui Victor Cuvenin de la Iași și apoi, în 1835, este trimis de familie la Paris pentru a-și lua bacalaureatul. Singur în Paris la doar 15 ani, fără niciun un control din partea familiei, își ia bacalaureatul în litere în 1835. Se înscrie apoi la Facultatea de Drept, însă, cum tentațiile pariziene se dovedesc a fi numeroase, nu va termina facultatea. Și astfel se face că, în 1837, părinții îl vor chema în țară.
“Cuceritor când voia, prietenos cu cei de aproape, lua parte la mai toate petrecerile, unele din ele destul de scandaloase pentru cei care țineau la buna lor faima. După obiceiul deprins de la Paris, unde fusese lăsat fără nici un control în timpul vârstei critice, Alexandru Cuza își petrecea multe nopți cu prieteni ușuratici, care-i speculau firea nepăsătoare, gata să le împarta tot ce avea și să le mai rămână și dator. Pătimaș la jocuri de cărți, își pierdu mai târziu multe proprietăți moștenite de la părinți.” (Lucia Borș, Doamna Elena Cuza, 1940)
Alexandru Ioan Cuza, cca 1863 – fotografie de Carol Popp de Szathmáry
“După eșecul parizian, întors în țară, Cuza decide să se consacre carierei militare. (…)Cuza știa că, mai întotdeauna, uniforma de ofițer atrăgea ca un magnet femeile galante. Așa se face că, la 15 septembrie 1837, este primit și înscris în armata cu gradul de cadet. Nu întâmplator, se stabilește la Galați. Aici avea multe localuri mondene, un cazino unde negustorii bogați sau îmbogățiți își jucau norocul și își pierdeau nopțile. Cuza nu era un băutor, dar fuma mult și consuma cafea fără măsură. Excesul de tutun, de cafea neagră și timpul irosit aveau să-i afecteze inima și să-i grăbească sfârșitul, pe fondul bolilor de plămâni și de inimă de care suferea. Pe lângă multe aventuri amoroase cu femei întâmplatoare, insignifiante, își dezvolta și cariera de cartofor, pe care și-a exercitat-o din plin la Cazinoul din Galați. Firea risipitoare și practicarea jocurilor de noroc ori frecventarea localurilor de plăceri au făcut să-si risipească repede averea moștenită, iar leafa să-i fie întotdeauna insuficientă. Starea de nevoie materială l-a determinat, printre altele, să se căsătorească, la 30 aprilie 1844, cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache, o familie bogată și reprezentativa pentru Moldova timpului. Mariajul i-a asigurat, pentru o bună bucata de timp, un anumit confort material.” (Mircea Duțu)
Celebrele aventuri extraconjugale
O căsătorie care, deși pornită din iubire, avea să se devină, în scurt timp, fadă. “Fiind din fire nestatornic, şi dragostea ce o purta soţiei se risipi în localurile de petrecere unde îşi înstrăina rând pe rând proprietăţile, ruinându-şi sănătatea. Cum era veşnic hărţuit de datornici, căsnicia lor se destrăma într-un lung şir de suferinţe pentru soţie”. (Lucia Borș)
Elena Cuza
Prima relație extraconjugală mai cunoscută este cea cu Cocuța Vogoride, soția caimacamului Nicolae Vogoride. Iubirea pentru Cuza au determinat-o pe aceasta să-și trădeze soțul, trimițându-i lui Cuza scrisorile compromițătoare privind falsificarea alegerilor din 1857, scrisori folosite în denunțarea ilegalităților și anularea scrutinului.
A urmat apoi Maria Obrenovici, fiica unui latifundiar despre care, istoricul Constantin Giurescu scria că era “mai frumoasă și mai feminină decât doamna Elena”. Maria era mai tânără cu 10 ani decât Elena Cuza și, potrivit mărturiilor, avea mai mulți amanți.
Maria Obrenovici
Cuza şi Maria Obrenovici au avut doi copii care, la inundațiile din 1865 au fost înfiați de Elena. Se spune că Alexandru Ioan Cuza ar fi fost cel care i-a adus acasă, spunând că i-a găsit la inundații, că sunt orfani și că i s-a făcut milă de ei. Și se mai spune că organizatorii loviturii de stat de la 11 februarie 1866 au plănuit lucrurile astfel încât să îl surprindă pe Cuza în pat cu Maria Obrenovici…
Alexandru Ioan Cuza în 1861. Litografie de Josef Kriehuber.
