Floare albastră, floare dragă Te voi semăna în grabă Să-mi răsari în primăvară Tânără ca o fecioară. Firavă, micuţă floare, Să-mi aduci acea culoare, Când frumos vei înflori Ca azurul, într-o zi. Floare albastră-ntunecată, Dimineaţa
Sânzâiene, Sânzâiene puneți praf de dor pe gene dragului meu cel mai drag ca să-mi treacă-al casei prag. Când pe cer soarele-o sta și cucul n-o mai cânta el să bată drumu-n lat și în
De ai putea fixa în cuie timpul Să îmi blochezi secunda lângă mare, Să mă îmbraci în valuri cântătoare Și-n jumătăți de basm, Trăind apusuri... De ai putea să mă fixezi în timpul Când plaja
momentele alea de căcat când bâlbâitul tău se bâlbâie când cutremurul tău te acuză când iubita ta dansează lasciv cu o altă femeie când camera ta devine camera lor când patul tău se uită cu
Te iert, sã ştii, când un surâs îţi naşti Sub umbra verdelui ce îţi clipeşte des, Şi-n ochiuri de luminã soarele-ţi iveşti, Cu mãngãieri de tristã hainã fãrã iadeş. Te iert, sã ştii, când buza-ţi
Ai trecut atât de repede Nu-mi dau seama Cât și ce a fost asta Dar cu ce voluptate! Mi-e atât de dor Acei ochi să îi tot visez Repede, cât un zbor Și știu că
Călătorind pribegi pin anotimpuri, Deodată ne-am trezit în toiul verii, Clepsidra risipește încinsele nisipuri Spre ceasurile reci ale-nserării. Săgeți de fericire din zorii dimineții Mistuiesc focuri în inimile noastre, Și-asemeni unui val din marea vieții
Mă-mbrac în zâmbet când gândesc la tine. Obrajii toamnei mi se înroşesc când şi-amintesc de clipele, puţine când mă ţineai în braţe... Îndrăznesc să-ntorc clepsidra şi privind nisipul alt miez alb de poem să-l dezghioc
Şi m-aș duce m-aș tot duce la izvor cu apă dulce la umbră de brad înalt hăâât! departe de asfalt pe la umbra socului fără scara blocului la umbră de dor arzând să simt verdele
Nu îți închipui cum este Să trăiești ca într-o poveste. Totul te învață Câte o povață. Trebuie să petreci fiecare vară Cu câte o povară. Te iubesc atât de mult Sufletul pot să mi-l smulg.
De-ar fi să fie dorul doar un înţeles De dincolo de umbrele Ce cântat-au un singur şi trecător vers Fără de refren, fără portative prăfuite, De-ar fi să fie ce n-a fost să fie... Sau
Lasă-mi urma tălpilor tale pe-al sufletului drum Să te pot găsi mereu, nu doar acum Lasă-mi căldura brațelor ce m-a cuprins Cu ea să mă încălzesc când drumu-mi va fi nins Ca o pătură țesută
Și ce dacă stă să plouă?! Și ce dacă ai plecat?! ești dus... Am o inimă, doar una, și-o să cânte Și-am să lupt cu viața la concurs. Am s-o bat în oricâte reprize Va
pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine, pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi - să se-nroureze nopţile-ţi cu vise şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi. pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
Se clatină timpul, iubite În noptea-ntristării din noi. Alunecă pașii ’napoi Iar umbră pe umbră se minte. Se clatină timpul, și moare Secundă-n secundă prin noi. Prin noaptea spălată de ploi Doar ochiul speranței mai
