Poezie

Ai trecut atât de repede Nu-mi dau seama Cât și ce a fost asta Dar cu ce voluptate! Mi-e atât de dor Acei ochi să îi tot visez Repede, cât un zbor Și știu că 

Călătorind pribegi pin anotimpuri, Deodată ne-am trezit în toiul verii, Clepsidra risipește încinsele nisipuri Spre ceasurile reci ale-nserării. Săgeți de fericire din zorii dimineții Mistuiesc focuri în inimile noastre, Și-asemeni unui val din marea vieții 

Mă-mbrac în zâmbet când gândesc la tine. Obrajii toamnei mi se înroşesc când şi-amintesc de clipele, puţine când mă ţineai în braţe... Îndrăznesc să-ntorc clepsidra şi privind nisipul alt miez alb de poem să-l dezghioc 

Şi m-aș duce m-aș tot duce la izvor cu apă dulce la umbră de brad înalt hăâât! departe de asfalt pe la umbra socului fără scara blocului la umbră de dor arzând să simt verdele 

Nu îți închipui cum este Să trăiești ca într-o poveste. Totul te învață Câte o povață. Trebuie să petreci fiecare vară Cu câte o povară. Te iubesc atât de mult Sufletul pot să mi-l smulg. 

De-ar fi să fie dorul doar un înţeles De dincolo de umbrele Ce cântat-au un singur şi trecător vers Fără de refren, fără portative prăfuite, De-ar fi să fie ce n-a fost să fie... Sau 

Lasă-mi urma tălpilor tale pe-al sufletului drum Să te pot găsi mereu, nu doar acum Lasă-mi căldura brațelor ce m-a cuprins Cu ea să mă încălzesc când drumu-mi va fi nins Ca o pătură țesută 

Și ce dacă stă să plouă?! Și ce dacă ai plecat?! ești dus... Am o inimă, doar una, și-o să cânte Și-am să lupt cu viața la concurs. Am s-o bat în oricâte reprize Va 

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine, pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi - să se-nroureze nopţile-ţi cu vise şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi. pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide 

Se clatină timpul, iubite În noptea-ntristării din noi. Alunecă pașii ’napoi Iar umbră pe umbră se minte. Se clatină timpul, și moare Secundă-n secundă prin noi. Prin noaptea spălată de ploi Doar ochiul speranței mai 

Se face noapte şi se face frig mai repede decât aş fi crezut. Nici nu te uit de tot, nici nu te strig ci stau aşa, cu drumul ne-nceput într-o lumină slabă,pământie privind cum luna 

cui să mai povestesc despre tinerețea mea fumată până la filtru cine mai este suficient de ascultător și cine mai are urechi de ocazie să asculte o voce de ocazie? după ce mă vei trage 

Brațe de fulgi, De culori nepătrunse, M-ascund printre ele Să-mi caut lumina- Ești versul în care Cuvintele-mi plânse Urmatu-și-au matca, Durerea...iubirea... Brațe de dor, De culmi adormite, Mă satur să-ți sorb Neclinita privire, Ești ultima 

Trezitu-m-am în vis Privind spre golul nopții Un strigăt din abis Șoptind în voia sorții. M-am îndreptat agale Călăuzit de lună Spre șoaptele domoale Din ziua cea nocturnă. Plutind în vis feeric Prin constelația de 

Astăzi, inima mea - ca izvorul cel iute și drumul lung, șerpuitor - e o bătaie de dor!