Poezie

când am luat trenul spre tine nici n-am știut unde mă duc m-am urcat doar în primul vagon apărut în cale și-am spus tuturor că plec în căutarea mea cred că multora li s-a părut 

Ți-ai auzit vreodată cântecul, acel cântec ascuns care trăiește cu tine de când ai contemplat prima dată trandafirul trandafirilor?! Niciodată nu se descoperă în sunet și oricât vei încerca, niciodată în cuvinte. Cu cât îl 

Deseori m-am întrebat, Cum este fericirea de la care să nu mă abat? Hedonică, fericirea unei clipe de neuitat, Să-mi aducă bucuria și plăcerea de moment? Încântarea să o simt în prezent? Emoțiile de scurtă 

De dinspre Mare se zăresc năfrămi Urlând sub zările de sare, Când pletele-ţi încet destrami, Dintr-un candid boboc de floare. Şi umărul ţi-l laşi pe pleava De scoici şi melci tăcuţi, stingheri, Când soarele-şi ridică 

Iubirea este Apă. Oricât ai bea din ea, Ti-e sete toată viața. Când vine la tine, Te poți scălda în ea Ca într-o apă lină, Sau una agitată de furtună. Iubirea este Aer. Nu poți 

Nu-mi fi iubire trecătoare la primul fulger, Luminând-se cerul, să fugi Sau nici măcar nu incerca să te statornicești in brațele mele Daca știi ca la prima suflare a vântului te vei ascunde-n abisuri Nu-mi 

Poetul avea aripi lungi de hârtie. Când le ținea strâns pe lângă trup se aşterneau pe pământ. Când le deschidea, se făcea uşor ca pana, cumpănă- n văzduh. El ştia secretul copacilor, cum ancorați de 

Azi nici pe vânt nu-ţi mai trimit poeme. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ştii Dacă desculţă iarăşi trec prin vreme Sau port povara altei veşnicii Pe umeri mici şi-ncovoiaţi de gânduri. Nu ai 

Alunec prin ochii mei și mă privesc într-o fotografie veche, de douăzeci de ani... frumoasă și mândră ca un ram înflorit. Se frânge genunchiul, Doamne, eu ar fi trebuit să semăn cu Tine, nu cu 

Într-un parc, a înflorit Floarea roz, care-a iubit. Ziua-i rouă, Noaptea-i plouă! Ziua-i Soare, Nopţile îi sunt uşoare. Noaptea-i Lună, Ziua-i bună. Într-un parc, S-a uscat un copac. Floarea roz n-a rezistat, Şi-ntr-o zi, Cu 

Știu că ești cu mine după cum mă atingi Și cum cu apariția ta pe altele le stingi Te strecori prin toate ungherele minții mele Nimic nu te oprește, nici lacrimile grele. Mă plimbi prin 

mai răzbate firul apelor tulburi până la mine iubirea are aceleași degetele înțepenite peste clape se oprește din când în când cât să îşi sufle în pumnii înghețați aburul acela călduț aducător de pace care 

Când senin, când înnorat îmi e cerul și-aplecat când spre soare, când spre ploi, când spre valul de trifoi de pe-o mare-pajiște și-ncolțit de-o jariște ce lin somnul nu i-l lasă să uite vreun pic 

desenăm în jurul unei idei câteodată ferestre pe zid apoi ne prefacem că se deschid şi că privim până departe amănunte servite obsesii desenăm graffiti cu cai verzi şi proiectăm poveşti pe benzi desenate totul 

nu ştiu cum de-am putut să te iubesc atât! astăzi se sting ecouri, năpădesc buruieni, păleşte-ncet al inimii tumult. oare de unde să fi curs atâta lumină, mai ştii? sublimii paşi către noi înşine rătăcesc