O fotografie veche

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Alunec prin ochii mei
și mă privesc
într-o fotografie veche,
de douăzeci de ani…
frumoasă și mândră
ca un ram înflorit.
Se frânge genunchiul,
Doamne, eu ar fi trebuit
să semăn cu Tine,
nu cu cireșul ăsta!
Că mi-au crescut
din vene rădăcini
și capilarele mi s-au făcut frunze.
În fiecare toamnă,
toate cuvintele verzi s-au zbătut
până au căzut la pământ
și în fiecare primăvară,
toate cuvintele, din care credeam
că am plecat definitiv,
au înfiorat cireșul
până i-a înmugurit ramul.
Nu știu câte cuvinte verzi
mai ascund frunzele
și nici cât de largă e lumea,
doar Tu, Bunule știi
cât de mult Te asemeni
cu cireșul înflorit
și cât Te asemeni cu mine.

Nicoleta Stanciu

Nicoleta Stanciu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu